Un cetățean turc a fost arestat după ce a fost prins transportând aproximativ 30 de kilograme de cocaină în TIR-ul pe care îl conducea.
Cetăţeanul turc prins în timp ce transporta aproximativ 30 de kilograme de cocaină în TIR-ul pe care îl conducea a fost arestat, a anunţat Poliţia Română.
Potrivit unui comunicat transmis duminică de IGPR, bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Mehedinţi cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere însuşită de magistraţi.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic internaţional şi intern de droguri de mare risc.
Un cetăţean turc, în vârstă de 45 de ani, conducător al unui ansamblu rutier de transport de marfă, a fost reţinut de procurori sâmbătă, după ce a fost prins în timp ce transporta aproximativ 30 de kilograme de cocaină, informează Poliţia Română.
Substanţa interzisă, împărţită în 33 de pungi, a fost descoperită în interiorul capului tractor, depozitată în două genţi.
Acţiunea a fost realizată în cooperare cu autorităţi judiciare din Uniunea Europeană, a precizat sursa citată.
De asemenea, acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Craiova şi Timişoara, al poliţiştilor din cadrul Poliţiei municipiului Orşova, precum şi cel al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi, conform Agerpres.
CITEȘTE ȘI: Labirint uriaș de tuneluri săpat în Spania, folosit de traficanții de droguri
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News