Un exemplu de convorbire utilitară a fost acela între premierul Viorica Dăncilă, în calitate de președinte în exercițiu al Consiliului UE, și cancelarul Angela Merkel, în calitate de Fuhrer al UE. Cea din urmă a sunat-o pe cea dintâi pentru a-i da instrucțiuni în legătură cu modul în care trebuia tratată problema conductelor de gaz natural rusesc din Marea Baltică. Cea din urmă i-a răspuns celei dintâi trilingv: „Nu! Nein! Niet!” A urmat votul din Consiliu referitor le reglementarea pieței europene de gaz, dar și cel din Parlamentul european referitor la ocuparea postului de procuror șef european de către Laura-Codruța Koveși. Lupta este deschisă și se duce pe toate fronturile.
Latura simbolistică a acestei discuții telefonice privește împrejurarea că, având o problemă serioasă de rezolvat, dna Merkel nu și-a mai sunat ventrilocul preferat, Klaus-Werner Iohannis, ci a sunat-o pe cea al cărui guvern serviciile secrete germane s-au străduit și încă se mai străduie din greu să îl răstoarne. Astfel s-a semnalizat implicit că Germania este conștientă de caracterul parlamentar al Republicii România, al cărui președinte, ca și cel german, nu are puteri executive, fiind doar mediator iar nu jucător.
Ce se ascunde în spatele telefonului lui Pence
Telefonul dat aceleiași Viorica Dăncilă de vicepreședintele SUA, Mike Pence, a fost, dimpotrivă, unul aproape eminamente simbolic. Un simbol mai important, însă, decât orice negociere a unor chestiuni concrete. Pentru a-i măsura greutatea și mai ales profunda semnificație geopolitică, trebuie analizat contextul demersului american.
În primul rând, este de observat că, potrivit practicii americane, vicepreședintele, tocmai pentru că nu are atribuții executive precise, este folosit spre a face gesturi de maxim simbolism. Secretarul de Stat, de pildă, deși este echivalentul primilor miniștri europeni, nu are un asemenea rol, apelurile acestuia fiind concentrate pe aspecte concrete și pragmatice. Iată de ce, telefonul purtătorului de simboluri americane a conferit valoare simbolică interlocutorului căutat. Viorica Dăncilă nu a mai reprezentat doar Guvernul România, ci România, statul român, națiunea română în ansamblul lor.
În al doilea rând, tocmai întrucât contactele vicepreședintelui SUA angajează simbolurile cele mai înalte, alegerea interlocutorilor săi se face cu multă grijă. Așa cum arăta într-un text foarte interesant analistul de intelligence H.D. Hartmann, vicepreședintele vorbește doar cu una dintre primele patru personalități din ierarhia unui stat, fixându-se asupra aceleia care rezultă dintr-o amplă analiză prealabilă de profil. Pe baza acesteia se identifică oficialul care poate fi ales și apoi implicit proclamat public ca interlocutor legitim al administrației americane. Alesul nu este neapărat ceea ce se cheamă „omul Americii”, în sensul „de marionetă americană” (de fapt chiar nu este vorba despre asta), ci persoana pe care Casa Albă o consideră a fi negociator informat, competent, eficient și onest, chiar dacă uneori dificil, precum și partener pe cuvântul căruia se poate conta.
În atare sens și din atare motiv SUA, semnalizând recunoașterea simbolică, îi semnalizează sprijinul concret. Poporul își alege de conducător pe cine vrea el, dar trebuie să știe că dacă se oprește asupra celui care se bucură de respectul și încrederea Americii, prin acela, în principiu măcar, țara va beneficia de o comunicare sinceră și productivă cu America, precum și de solidaritatea acesteia. După cum, în mod ideal, America va căuta să aibă drept interlocutor național pe omul care cu adevărat poate personifica națiunea, întrucât națiunea se recunoaște sau este în măsură a se recunoaște în el.
SUA au identiicat liderul
Telefonul lui Mike Pence spune că acest lider a fost identificat la Washington (la fel, de altfel, ca la Ierusalim) în premierul Viorica Dăncilă, iar nu în Klaus Iohannis (președintele mediator al statului), și nici în Liviu Dragnea (peședintele jucător al principalului partid de guvernământ). Ne place sau nu ne place, acesta este mesajul. Chiar dacă unii vor considera opțiunea ca fiind greșită, nu putem omite că și greșeala face parte din realitate. Mai ales când aparține unei mari puteri. Pornind de aici, deci, ceilalți operatori politici români trebuie de acum să își facă socotelile.
Gestul vicepreședintelui SUA coincide în timp cu trimiterea în România a unui mesager special al Departamentului de Stat în persoana fostului ambasador american la București, Michael Guest. Ambele au la origine un fapt puțin cunoscut care a alertat la maxim Washingtonul arătându-i că a sosit momentul unor gesturi și măsuri clare, apte a pune capăt trădării constante a intereselor americane practicată de personalul ambasadei SUA, în frunte cu ambasadorul Hans Klemm.
Este vorba despre o notă verbală trimisă MAE român de către ambasadorul Germaniei, pe data de 31 ianuarie 2019, prin care se cerea, inclusiv pentru ambasadorul SUA, o întrevedere urgentă cu primul ministru Dăncilă, pentru ca acesta să dea explicații asupra posibilelor ordonanțe de urgență cu impact asupra „statului de drept” care ar fi urmat să fie adoptate potrivit zvonului public.
Dincolo de amestecul inadmisibil în probleme ținând de politica internă a României și de încălcarea Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice dintre state, pe care cererea respectivă le reprezenta, aceasta trimitea Guvernului român două mesaje profund înșelătoare din punctul de vedere al administrației Trump.
Diversiunea Germaniei
Primul era acela că SUA cedaseră Germaniei inițiativa geopolitică și diplomatică în relațiile cu autoritățile române, interesele americane în România urmând a fi gestionate prin intermadiul ambasadei germane. Cum altfel să explici de ce ambasadorul american avea nevoie de intervenția celui german pentru a se întâlni, atârnat la remorca acestuia, cu primul ministru al unui stat, oficial încă, partener strategic al SUA? Însuși caracterul relației parteneriale privilegiate româno-americane era pus astfel sub semnul întrebării de dl Klemm.
Al doilea era că agenda americană în România (și regiunea limitrofă ei) este aceeași cu cea germană. Adică SUA ar fi preocupată, așa cum este Germania, de perpetuarea în România, sub denumirea de luptă împotrivă corupției, a unor abuzuri similare celor practicate de „statul subteran” american ilegitim chiar la Washington, împotriva administrației legitime a Președintelui Donald Trump, iar nu de cooperarea „celor trei mări”, de securitatea energetică a Europei, de echilibrul strategic la Mărea Neagră și în Balcani, de păstrarea legăturii strategice între UE și NATO.
Or, divergențele strategice dintre Washington și Berlin în momentul de față sunt atât de profunde încât acreditarea ideii că în România politicile lor ar fi convergente, și anume în sensul alinierii priorităților americane la exigențele germane, nu poate fi resimțită la Casa Albă decât ca act de dezinformare grav cu potențialul amenințării intereselor vitale ale SUA în întreaga regiune. Nici Guvernul român nici societatea românească nici ceilalți aliați ai SUA în Europa nu puteau fi lăsate pradă dilemei create de o asemenea manipulare. Iar limpezirea trebuia să vină de la cel mai înalt nivel (așa cum, de altfel, s-a propus și solicitat de la București); cu atât mai mult cu cât pe ambasadorul Klemm, una dintre sursele vinovate ale confuziei nu se putea conta.
În plan secundar, telefonul vicepreședintelui Pence trebuia să anuleze exploatarea mediatică a întâlnirii sale absolut formale și nesemnificative politic, avute cu Președintele Iohannis cu prilejul unei conferințe multilaterale desfășurate recent în străinătate. După o strângere de mână rece cu Președintele român, transformată în eveniment epocal de Palatul Cotroceni dar trecută sub tăcere de cabinetul înaltului demnitar american, o convorbire cordială cu Premierul român pune lucrurile în perspectiva lor corectă. Conectarea celor două face încă și mai clară opțiunea americană pentru Premier și indică scoaterea din joc a Președintelui.
Spre deosebire de Merkel, Pence nu a amenințat
Potrivit comunicatului oficial, spre deosebire de Angela Merkel care a telefonat ca să amenințe, Mike Pence a făcut-o ca să își exprime „satisfacția pentru relația bilaterală excelentă și pentru evoluțiile pozitive înregistrate în cadrul Parteneriatului strategic dintre cele două state”. De asemenea, vicepreședintele american și-a informat interlocutorul că este gata să viziteze România în cursul acestui an, subînțelegând astfel că va fi oaspetele Palatului Victoria, acolo unde se avansează politici românești, iar nu al Palatului Cotroceni, acolo unde se blochează acele politici în numele intereselor germane.
În fapt, dl Pence i-a prezentat dnei Dăncilă prioritățile americane în relațiile cu România, precizându-i că SUA vor să își recapete influența aici iar nu să o cedeze altora, și lăsând să se înțeleagă că politica administrațiilor precedente de promovare a agendei geopolitice americane prin intermediul justiției selective nu mai este actuală, ea rămânând doar o prioritate euro-germană.
Nimic, deci, despre lupta împotriva corupției și „salvarea” statului de drept. Implicit, așadar, susținerea pentru politica Guvernului român vizând combaterea justiției selective și explicit promisiunea de sprijin pentru demersurile vizând consolidarea cooperării în Europa centrală și realizarea de structuri de securitate regionale apte a permite salvgardarea suveranității și securității statelor din zonă.
Cât despre călătoria de informare directă (adică cu ocolirea ambasadei americane și prin contacte cu personalități române evitate în ultimii ani de aceasta) a ambasadorului Guest, ea sugerează că, în fine, era Gitenstein-Klemm în spațiul carpato-danubian se apropie de sfârșit. De altfel, după ultimele sale isprăvi, Hans Klemm a fost chemat de urgență să dea explicații centralei diplomatice americane de la Viena. Aceasta în timp ce procedura pentru trimiterea unui nou ambasador american la București s-a accelerat. O veste proastă nu numai pentru sponsorii politici ai lui Klemm, dar și pentru ambasadorul român la Washington cu aceeași sponsori, George Maior.
Și toate acestea se petrec la începutul unui an care se va sfârși cu alegeri prezidențiale în România.
O fi bine, o fi rău? Cert este deocamdată că dacă dna Merkel ne-a dovedit că România are Premier, dl Pence ne spune că are și un prezidențiabil. Cel puțin din punct de vedere american.
Notă: Titlul și intertitlurile aparțin redacției, textul aparține autorului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
