Adolf Hitler a condus după propriile reguli, pe care le-a impus şi în rândul armatelor sale, mai ales în cel al ofiţerilor cu funcţii în ierarhia nazistă. "Perfecționistul extrem" Hitler a impus un cod cu reguli stricte femeilor care voiau să se mărite cu ofiţeri nazişti.
Pentru a crea soțiile perfecte, Hitler a creat "şcolile de soţii". Aspirantele la căsătoria cu un ofiţer din Al Treilea Reich trebuiau să urmeze cursurile școlii înainte de a se căsători. Așa arată documentele recent descoperite în Arhivele Federale din Berlin.
Școlile pentru viitoarele neveste ale naziştilor erau conduse de Gertrud Scholtz-Klink, o apropriată a lui Heinrich Himmler.
Nu existau soții de ofițer fără certificat. Doar femei
Femeile erau învățate să gătească, să îngrijească o gospodărie, să spele vase şi rufe, să calce, să coasă, să decoreze casa, să-şi crească copiii, să se comporte în sănătate. Ele erau învăţate cum să îl idolatrizeze pe "Fuhrer", scrie Daily Mail. După ce terminau școala, care dura șase luni, femeile primeau certificate de absolvire, pe care era imprimat "Arborele Vieţii" germanic. Fără certificat, nicio femeie nu putea deveni soție de ofițer nazist.
Nașterea, divină și contribuție la perpetuarea rasei pure
Femeile învățau și despre celelalte rase umane, considerate inferioare. Li se îndoctrina ideea că a procrea sub regimul nazist este de natură "divină" şi că ele vor contribui astfel la "perpetuarea unei rase pure". Cursantele jurau credinţă "până la moarte" lui Adolf Hitler, Heinrich Himmler şi celorlaţi lideri ai Partidului Nazist. Ele mai jurau să fie până la capăt "susţinătoarele rasei germane", să se căsătorească în cadrul unei ceremonii neo-păgâne, în faţa unui funcţionar al Partidului Nazist şi a unui "altar" cu însemnele naziste (SS, n.r.) şi cu frunză de stejar.
În plus, "toţi copiii născuţi dintr-o asemenea căsătorii vor fi crescuţi în conformitate cu idealurile Partidului Naţional Socialist Muncitoresc German".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu