Sistemul eCall trebuie instalat pe fiecare automobil până în 2015. Prețul dispozitivului, 100 de euro

ecall
ecall

Comisia Europeană (CE) a adoptat joi prima măsură vizând să garanteze că, până în 2015, automobilul fiecărui cetăţean UE să poată apela serviciile de urgenţă în locul şoferului în cazul în care este victima unui accident grav.

Sistemul eCall trebuie să fie instalat şi pe deplin funcţional, până în 2015, în toată Uniunea Europeană, dar şi în Croaţia, Islanda, Norvegia şi Elveţia, un dispozitiv de alertare a numărului european de urgenţă 112, amplasat în autovehicul, costând aproximativ o sută de euro.

Toate statele membre UE sunt obligate să se asigure că operatorii de telefonie mobilă tratează apelurile transmise de dispozitivele eCall aşa cum tratează şi celelalte apeluri la numărul 112, adică acordându-le prioritate şi netaxându-le.

În caz de accident grav, acest sistem formează automat numărul european unic de urgenţă 112 şi comunică serviciilor de urgenţă locul în care se află vehiculul. O recomandare a Comisiei, adoptată la 8 septembrie 2010, solicita statelor membre să se asigure că operatorii reţelelor de telefonie mobilă îşi modernizează infrastructura astfel încât apelurile de tip eCall să fie transmise în mod eficient serviciilor de urgenţă.

Pentru a salva vieţi sau pentru a reduce gravitatea rănilor, fiecare minut contează atunci când serviciile de urgenţă sunt chemate la locul unui accident rutier, arată CE.

Se estimează că instalarea sistemului eCall în fiecare automobil nou costă mai puţin de 100 de euro. Pentru a nu suscita preocupări legate de protecţia vieţii private, trebuie menţionat că sistemul eCall nu permite urmărirea vehiculelor, deoarece rămâne inactiv şi nu transmite semnale până în momentul în care este activat de producerea un accident. Recomandarea va fi urmată de adoptarea de către Comisie a specificaţiilor privind modernizarea centrelor de preluare a apelurilor de urgenţă (în temeiul Directivei 2010/40/CE privind sistemele de transport inteligente) şi a unei propuneri de regulament în care să se stipuleze că, pentru a obţine aprobarea de tip la nivelul UE, toate noile modele de automobile şi de vehicule uşoare trebuie să fie echipate, începând din 2015, cu dispozitive eCall care îndeplinesc specificaţiile tehnice prevăzute.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel