€ 5.0890
|
$ 4.3140
|
Curs valutar: € 5.0890
|
$ 4.3140
 

Moarte în cercul restrâns al lui Kim Jong-un. Apărea frecvent alături de liderul nord-coreean

kim jong un Sursa foto: Agerpres
 

Şeful de protocol al lui Kim Jong-un, unul dintre principalii săi consilieri, a murit.

Kim Chang-son, şeful de protocol al liderului nord-coreean Kim Jong-un şi unul dintre cei mai importanţi consilieri ai săi, a decedat, a relatat vineri agenţia de ştiri de stat nord-coreeană KCNA, citată de EFE și Agerpres.

Liderul nord-coreean a trimis joi o coroană de flori care va fi depusă lângă sicriu şi a transmis "sincere condoleanţe" la moartea consilierului său, a precizat agenţia.

Kim Chang-son a fost de facto şef de cabinet al liderului nord-coreean şi a apărut frecvent alături de acesta la summiturile internaţionale, cum ar fi cele cu preşedintele american Donald Trump în Singapore (2018) şi Vietnam (2019), a relatat agenţia de ştiri sud-coreeană Yonhap.

CITEȘTE ȘI               -              Au călcat pe mine ucrainene: Coreea de Nord recunoaște că a pierdut militari în Rusia, într-un gest rar

De asemenea, el a deţinut o funcţie guvernamentală cheie în timpul mandatului fostului lider nord-coreean Kim Jong-il, tatăl actualului lider.

Potrivit KCNA, Kim Chang-son "şi-a adus o contribuţie deosebită la menţinerea prestigiului" Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord (WPK) "cu onestitatea şi sinceritatea sa neclintite".

Agenţia nu a oferit detalii despre cauza sau data morţii sale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close