Românii din toată țara sunt chemați astăzi, 12 februarie, de la ora 12:00, să protesteze împotriva măsurilor luate de Guvernul Bolojan.
UPDATE: Zeci de persoane au protestat în București.
Protest în București
Mai multe persoane au protestat și în fața unui sediu al Direcției Impozite și Taxe din municipiul Galați.
Protest în Galați
UPDATE: Și europarlamentarii AUR Georgiana Teodorescu și Adrian Axinia, aflați la Strasbourg, s-au alăturat protestului.
„Este 12 februarie, ora 12:00, și suntem în Parlamentul European. Protestăm, și noi, pentru 12 minute, simbolic, împotriva acestei guvernări care a îngenuncheat economic România”, a spus europarlamentara AUR, Georgiana Teodorescu.
„De aici, direct de la Strasbourg, transmitem un mesaj ferm: Așa nu se mai poate! Protestăm împotriva Guvernului care a îngenuncheat România. Români, ieșiți în stradă, pentru că doar așa putem face o schimbare!”, a fost mesajul eurodeputatului AUR, Adrian Axinia.
![]()
Europarlamentarii AUR Georgiana Teodorescu și Adrian Axinia. Sursa foto: Facebook
UPDATE: „Suntem aici, la Tribunalul București, pentru a protesta în modul cel mai ferm posibil”, a transmis europarlamentarul AUR, Gheorghe Piperea, prezent la manifestația din București.
UPDATE: Cetățenii protestează și în Ploiești. George Simion i-a felicitat pe toți cei care participă la manifestația împotriva măsurilor fiscale ale Guvernului Bolojan: „Felicit fiecare român care, la ora 12:00, s-a oprit. Cinste vouă!”. Oamenii scandează „Jos Guvernul Bolojan!”.
Protest în Ploiești
UPDATE: Protestul împotriva măsurilor fiscale luate de Guvernul Bolojan a început, astăzi, de la ora 12:00.
„Minerii au intrat în grevă! Bravo lor, hai și alții dacă sunt nemulțumiți cu adevărat! Protest spontan al minerilor din Complexul Energetic Oltenia ACUM”, a transmis președintele AUR, George Simion.
Protest al minerilor din Complexul Energetic Oltenia
Protest în București
Oamenii au scandat împotriva Guvernului Bolojan pe scările Tribunalului București. „Jos Guvernul!”, „Demisia!”, sunt printre mesajele transmise de protestatari.
AUR cheamă românii la protest, astăzi, 12 februarie, de la ora 12:00, în toată țara.
Președintele partidului, George Simion, a lansat un apel către cetățeni, la începutul lunii, să participe la acest protest. Reprezentanții AUR susțin că acțiunea este organizată pentru ca oamenii să își poată exprima nemulțumirea față de situația economică din țară și față de măsurile fiscale adoptate de Guvernul Bolojan.
Citește și: Dungaciu, despre planul AUR din 12 februarie: Nu e un protest propriu-zis
Protestul este anunțat pe fondul majorării taxelor și impozitelor, al creșterii prețurilor și al presiunilor asupra veniturilor populației.
Cei care nu ies în stradă sunt îndemnați să își oprească activitatea astăzi, începând cu ora 12:00, timp de 12 minute, indiferent de locul în care se află.
„România ia o pauză simbolică și spune clar NU taxelor și impozitelor considerate abuzive. Fiecare poate protesta în felul său, acolo unde se află. Un mesaj comun. Forme diferite de exprimare. Comunități unite prin aceeași voce.
Pe 12 februarie, la ora 12:00, fă-ți punctul de vedere auzit, oriunde te-ai afla”, se arată în mesajul filialei AUR București.
„Dragi ieșeni, astăzi, la ora 12:00, vă așteptăm pe pietonalul din Ștefan cel Mare ca să protestăm împotriva acestor taxe nesimțite”, au transmis reprezentanții AUR Iași.
„Ajunge. Pentru dreptate, pentru demnitate, pentru viitor. Ieșim în stradă și ne facem vocea auzită acum”, este mesajul filialei AUR Brașov.
„Poate fi un banner ridicat, un claxon apăsat, o oprire simbolică, un mesaj scris sau un gest simplu, dar asumat și vizibil. Nu există un mod corect de a protesta, există doar curajul de a spune sunt aici. Împreună, chiar și în forme diferite, putem fi mai puternici”, au transmis și reprezentanții AUR Galați.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci