Cele mai citite

Via Wallachia – Drumul ascuns de 100 km al lui Vlad Țepeș, a fost inaugurat

via
Foto: Facebook Corneliu Ștefan

Un nou proiect turistic pornește din #Dâmbovița! Astăzi a fost amplasată prima bornă de pe Via Wallachia – Drumul ascuns al lui Vlad Țepeș, un traseu care unește două repere istorice: Curtea Domnească și Castelul Bran.

"Cu o lungime de aproximativ 100 de kilometri, traseul pornește din Târgoviște, fosta cetate de scaun a Țării Românești. Continuă pe sub culmile subcarpatice, prin zona Pucioasa și Pietroșița, urcă în Munții Leaota, până la altitudinea de 2.133 de metri, apoi coboară prin Curmătura Fiarelor, Moieciu de Sus și Șimon, ajungând la Castelul Bran", a anunțat Corneliu Ștefan, președintele PSD al Consiliului Județean Dâmbovița.

"Mă bucur că județul #Dâmbovița este punctul de plecare al acestui proiect, care pune în valoare istoria, patrimoniul natural și frumusețea locurilor noastre.

Avem un județ cu o istorie bogată, peisaje deosebite, tradiții și povești care merită cunoscute. Via Wallachia este încă o oportunitate de a promova #Dâmbovița și de a atrage tot mai mulți turiști!", a ținut să precizeze Corneliu Ștefan.

Via Wallachia – Drumul ascuns de 100 km al lui Vlad Țepeș, a fost inaugurat

Numele Via Wallachia face trimitere la retragerea lui Vlad Țepeș din toamna anului 1462. În acea perioadă, domnitorul și-a pierdut tronul și a părăsit Curtea Domnească din Târgoviște, îndreptându-se spre Transilvania.

Potrivit prezentării istorice de pe site-ul oficial al proiectului, voievodul spera să obțină sprijinul regelui Ungariei, Matei Corvin, într-un moment dificil al domniei sale.

Via Wallachia propune o experiență turistică de aproximativ 100 de kilometri, între fosta capitală a Țării Românești și Castelul Bran, pornind de la povestea retragerii lui Vlad Țepeș din 1462.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Info utile
Citește mai multe din Info utile
x close