Primăria Municipiului București anunță, miercuri, că taxele și impozitele locale, dar și taxa pentru parcarea de reședință rămân neschimbate în 2027.
Taxele și impozitele locale și taxa pentru parcarea de reședință rămân neschimbate în 2027 în București, conform unui anunț al Primăriei Capitalei.
„Primarul general Ciprian Ciucu a luat decizia să le plafoneze la nivelul anului 2026. Nici taxa de promovare turistică nu se majorează, ci rămâne de 10 lei pe noapte”, se arată într-o postare pe Facebook.
În acest sens, a fost pus în dezbatere un proiect de hotărâre, care va fi supus la vot în Consiliul General pe 12 noiembrie.
Țara noastră ar fi trebuit să treacă, de la 1 ianuarie 2027, la impozitarea clădirilor și a terenurilor deținute de persoanele fizice în funcție de valoarea de piață. Această măsură ar fi trebuit să schimbe actuala bază de calcul a taxelor locale, astfel încât două proprietăți similare ca suprafață, dar situate în zone cu valori de piață diferite, să nu mai fie impozitate după aceleași repere, schimbare care este jalon în PNRR.
Ministerul Dezvoltării anunță că taxele locale nu vor crește în 2027
La finalul lunii octombrie, ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a asigurat cetățenii că taxele locale nu vor crește începând cu anul viitor ca urmare a jalonului din PNRR, dar rămâne la latitudinea fiecărei primării să decidă.
„Nu, nu va exista nicio majorare pentru acest caz. Cel puțin eu nu semnez, rămân așa cum sunt. Știți că autonomia locală are dreptul să facă anumite lucruri.
Rămâne la latitudinea primarului dacă vrea să mărească aceste taxe. Cel puțin din punctul nostru de vedere, de la Ministerul Dezvoltării, noi nu mai susținem acest lucru și automat eu nu voi semna măriri de taxe și impozite locale”, a declarat Alexandru Stoica la Digi24.
Luca Niculescu, despre noi taxe și impozite
Premierul Luca Niculescu a spus, în mai multe rânduri, că „nu este dorința nimănui de a crește taxe și de a avea impozite noi”, dar nu a afirmat că Guvernul său nu le va crește începând cu anul viitor.
„Este ceea ce am susținut și în programul de guvernare, ceea ce o spunem de la începutul acestui mandat. Probabilitatea cea mai mare este în sensul celor declarate de președintele PSD (n.r. fără creșteri de taxe și impozite). În același timp, încă o dată, trebuie să ne înscriem în liniile fiscal-bugetare despre care am vorbit și când vom avea cifrele, vom ști mai bine. Dar dorința noastră puternică nu este de a-i împovăra din nou pe români cu alte taxe și impozite”, a spus Luca Niculescu, pe 27 octombrie.


