Cele mai citite

Dunărea crește, dar rămâne mult sub normal. Hidrologii avertizează asupra riscului de viituri pe râurile din sudul țării

Andrei Itu Autor: Andrei Itu
fluviul dunarea
Fluviul Dunărea. Sursa foto: Agerpres

Debitul Dunării la intrarea în România (secţiunea Baziaş) va fi în creştere pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 1.800 mc/s, însă rămâne în continuare sub media multianuală a lunii noiembrie, de 4.700 mc/s.

Potrivit prognozei publicate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 31 octombrie - 7 noiembrie 2026, în aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creştere, exceptând prima zi a intervalului de prognoză, atunci când vor fi relativ staţionare pe sectorul Cernavodă - Tulcea.

Estimările hidrologilor pentru noiembrie

În prognoza trimestrială, hidrologii au estimat pentru luna noiembrie un debit maxim de 2.000 mc/s şi unul minim de 1.400 mc/s.

Debitele Dunării, care au ajuns la cele mai mici valori din istorie în vara acestui an, au cauzat închiderea celor două reactoare ale Centralei de la Cernavodă, care asigurau aproape 20% din energia dispecerizabilă.

În ceea ce priveşte râurile interioare, în primele trei zile ale intervalului de prognoză, debitele medii zilnice vor fi în creştere, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, pe râurile din jumătatea de sud a ţării, iar pe celelalte vor fi relativ staţionare.

Avertismentul hidrologilor

"Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de niveluri şi debite cu posibile depăşiri ale Cotelor de Inundaţie, pe râurile din bazinele superioare şi mijlocii ale râurilor din sudul ţării, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, mai însemnate cantitativ şi propagării", avertizează hidrologii.

În restul intervalului, debitele medii zilnice vor fi în creştere, datorită propagării pe cursurile mijlocii şi inferioare ale râurilor mari din jumătatea de sud a ţării şi relativ staţionare pe celelalte râuri din ţară.

Potrivit INHGA, în luna noiembrie 2026 regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunare, mai mari (50-80%) pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Someşul Mare, Prahova, Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş, bazinul superior şi mijlociu al Oltului, bazinele superioare ale Buzăului şi Prutului şi pe cursul Siretului şi mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Râmnicu Sărat şi Bârlad, scrie Agerpres.

Ce șanse sunt să fie repornită Centrala de la Cernavodă. Explicația Roxanei Bojariu (ANM)

Roxana Bojariu (ANM) a spus, în cadrul Interviurilor DC News, care sunt șansele ca Centrala de la Cernavodă să fie repornită în viitorul apropiat. Roxana Bojariu, climatolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), este de părere că există șanse ca Dunărea să-și refacă debitul datorită precipitațiilor aduse de ciclonii mediteraneeni și atlantici. Potrivit acesteia, apa are nevoie de timp ca să ajungă din zonele superioare și mijlocii ale fluviului în sectorul inferior, unde se află Centrala de la Cernavodă. 

Avertizări de ploi, inundații și vânt puternic în România: Ce județe sunt vizate

Amintim că ANM a emis, duminică, un Cod portocaliu de ploi abundente pentru vestul Carpaților Meridionali și zona submontaan a Olteniei. Avertizarea este valabilă până luni, la ora 10:00, iar meteorologii estimează că precipitațiile pot atinge 50-70 de litri pe metru pătrat.

Meteorologii anunță că, de duminică, 1 noiembrie, ora 10:00, până luni, 2 noiembrie, ora 10:00, în vestul Carpaţilor Meridionali şi în zona submontană a Olteniei vor fi precipitaţii importante cantitativ şi se vor acumula 50 - 70 de litri pe metrul pătrat. La altitudini de peste 1.700 de metri, precipitațiile vor cădea mai ales sub formă de ninsoare, iar stratul de zăpadă poate atinge 20-40 de centimetri. 

Tot în acest interval, va fi în vigoare o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ în judeţele Dolj şi Olt, în zona joasă a judeţelor Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea, dar şi în sudul judeţului Hunedoara. În aceste zone se vor acumula cantităţi de apă de 25 - 35 de litri pe metrul pătrat şi izolat de peste 50 de litri pe metrul pătrat.

Cod galben pentru judeţele Călăraşi, Ialomiţa şi Constanţa

A fost emisă şi o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ pentru judeţele Călăraşi, Ialomiţa şi Constanţa, valabilă de luni, ora 10:00, până marţi, ora 10:00. În aceste judeţe se vor acumula cantităţi de apă de 25 - 35 de litri pe metrul pătrat şi izolat de peste 40 de litri pe metrul pătrat.

Potrivit ANM, de duminică, ora 10:00, până miercuri, 4 noiembrie, la ora 20:00, sunt prognozate ploi însemnate, ninsori la munte și intensificări ale vântului.

În Oltenia, Muntenia şi Dobrogea sunt așteptate precipitații moderate, cu acumulări de apă de aproximativ 30-50 de litri pe metru pătrat. La munte, la altitudini în general de peste 1.700 de metri, în special în Carpaţii Meridionali, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi se va depune strat de zăpadă în general de 10 - 30 de centimetri.

Vântul va avea intensificări temporare în regiunile sudice şi sud-estice, iar pe parcursul zilei de miercuri, 4 noiembrie, în cele estice, cu viteze în general de 40 - 50 km/h. Pe crestele montane, rafalele vor atinge 60 - 80 km/h, viscolind ninsoarea.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Info utile
Citește mai multe din Info utile
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Adolescenții de peste 16 ani ar trebui să meargă singuri la psiholog, fără acordul părinților?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close