Toate operațiunile Dan Air vor fi mutate, temporar, de pe Aeroportul Bacău pe Aeroportul Internațional 'Henri Coandă' București, informează compania aeriană într-un comunicat de presă transmis.
De ce DAN AIR își mută operațiunile pe Otopeni
'Am construit împreună cu bacăuanii o bază și o rețea de zboruri de care suntem mândri însă trebuie să plecăm temporar cu regret, întrucât nu putem opera dintr-un aeroport a cărui conducere cere insolvența singurului său operator cu bază pe aeroportul din Bacău. Lipsa de încredere și temerea creată ca urmare a amenințărilor și presiunilor exercitate de directorul general al regiei nu pot fi baza unei cooperări sănătoase dintre părți. Mulțumim Consiliului Județean pentru sprijin și ne vom întoarce la Bacău imediat ce vom avea un partener de încredere', a transmis, în comunicat, Matt Ian Davis, administrator al operatorului aviatic.
Potrivit sursei citate, decizia survine după ce conducerea executivă a Aeroportului Bacău a cerut deschiderea insolvenței împotriva companiei aeriene și a condiționat serviciile de handling de plăți suplimentare.
'La 29 octombrie 2026, Aeroportul Bacău a depus la Tribunalul Ilfov o cerere de deschidere a procedurii insolvenței împotriva Dan Air. Cererea a fost formulată, deși, potrivit propriului comunicat al aeroportului, peste 83% din restanțe aveau o vechime de cel mult 33 de zile, iar legea prezumă insolvența doar pentru datoriile neachitate la 60 de zile. La momentul respectiv, Dan Air plătise deja 100.000 de lei, negocia o eșalonare similară celei convenite și respectate în 2025 și formulase, din 22 octombrie, propria cerere de reorganizare, aflată sub protecția instanței. Ulterior, conducerea aeroportului a condiționat continuarea serviciilor de handling de noi plăți, într-un moment în care dificultățile temporare (...) sunt cauzate exclusiv de blocarea, de către procesatorul de plăți Netopia, a peste 900.000 de euro plătiți de pasageri', se arată în comunicatul citat.
În acest context, compania anunță că își dorește continuitatea zborurilor pentru pasagerii săi și, ca atare, a decis mutarea tuturor operațiunilor pe Aeroportul Internațional 'Henri Coandă' București.
Opțiunile pasagerilor care și-au cumpărat deja bilete
Reprezentanții operatorului precizează că pasagerii afectați pot opta pentru zborul corespunzător din Capitală sau pentru rambursarea integrală a prețului biletului, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 261/2004.
Pe data de 22 octombrie 2026, compania Dan Air a anunțat că a depus la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității.
Conform Legii nr. 85/2014, reorganizarea judiciară permite unei companii viabile să își continue activitatea și să își achite datoriile pe baza unui plan aprobat de creditori și confirmat de instanță, sub supravegherea unui administrator judiciar.
Dan Air este o companie aeriană românească, membră IATA, care opera zboruri regulate din București și Bacău către destinații din Europa și Orientul Mijlociu, precum și servicii ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance and Insurance - Aeronavă, Echipaj, Mentenanță și Asigurare, n.r.) pentru alți transportatori aerieni. (Agerpres)


