Prof. univ. dr. Valerică Greavu a pus o bancnotă de 100 lei într-o carte din biblioteca Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași. Acum, după exact un an, a verificat dacă a luat-o cineva și a constatat că banii erau tot acolo.
În anul 2025, prof. univ. dr. Valerică Greavu de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor a Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași a pus la cale un experiment interesant. Acesta a ascuns o bancnotă de 100 de lei într-o carte din bibliotecă și a lăsat apoi timpul să treacă pentru a vedea dacă aceasta va fi citită și dacă banii vor dispărea. La un an distanță, profesorul a postat rezultatul experimentului pe pagina sa de Facebook, stârnind numeroase reacții. Bancnota de 100 de lei era încă acolo, în cartea sa "Rețele de calculatoare".
DC NEWS l-a contactat pe Valerică Greavu pentru a afla mai multe detalii despre experimentul său inedit. Am aflat că este o glumă pe care o face frecvent cu studenții săi, generație după generație, dar aceștia, de fiecare dată, nu l-au crezut că chiar pune bani în cărți.
Ce demonstrează acest rezultat despre interesul studenților pentru lectură?
Întrebat ce demonstrează acest rezultat despre interesul studenților pentru lectură, profesorul universitar ne-a explicat că a pus banii tocmai în acea carte deoarece aceștia o au în bibliografie, iar faptul că nimeni nu s-a atins de ea, potrivit lui Valerică Greavu, ne demonstrează că tot mai puțini oameni citesc în ziua de astăzi.
"În fapt, din punctul meu de vedere, lucrul acesta dovedește clar că oamenii nu mai citesc în ziua de astăzi, adică chiar dacă această carte din biblioteca univerisității se află în bibliografie, se vede că de fapt studenții nu mai trec prin biblioteca. Este o carte din bibliografia unei discipline pe care o au", ne-a spus prof. univ. dr. Valerică Greavu.
Întrebat dacă există posibilitatea ca prezența banilor în carte și după un an de zile să fie de fapt o dovadă a onestității studenților, profesorul a spus: "Nu, nu. Cred că toți nu mai citesc cărți din bibliotecă. Sunt foarte puțini care mai fac lucrul acesta. Majoritatea dintre ei acum sunt pe zona de Inteligență Artificială".
Prof. univ. dr. Valerică Greavu: De acum încolo mă vor crede, mi-a cam expirat gluma
Întrebat ce reacție au avut studenții atunci când au aflat că în cartea "Rețele de calculatoare" din bibliotecă s-au aflat 100 de lei timp de un an de zile, Valerică Greavu ne-a mărturisit că inițial aceștia nu l-au crezut.
"Este deja o glumă pe care o folosesc cu studenții mei. De la o generație la alta le spun că am ascuns o anumită sumă de bani într-o carte din bibliotecă. Ei nu mă cred. De acum încolo mă vor crede, mi-a cam expirat gluma. Vom încerca să găsim alte experimente. Trebuie să fim inovativi cu ei ca să îi provocăm totuși să deschidă o carte. E greu să îi combați în ziua de astăzi pe cei care folosesc Inteligența Artificială. Totuși, este foarte important să se mai uite din când în când și cărți ca să își valideze anumite principii fundamentale de lucru, de învățare. AI poate face greșeli, iar o carte îți poate deschide ochii în anumite situații", ne-a mai spus profesorul.
"Dincolo de rezultatul acestui experiment, ce ar trebui să facem pentru a-i determina pe studenți să citească cărți?", l-am întrebat apoi pe Valerică Greavu.
"Nu știu dacă mai avem vreo speranță, în afară de obligația din școlile generale de a citi anumite cărți, de la un nivel încolo, de la facultate, dacă nu sunt pasionați de lectură nu mai citesc", a spus prof. univ. dr. Valerică Greavu.
Prof. univ. dr. Valerică Greavu predă în cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor a Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași următoarele discipline: Comerț electronic, Instrumente Software pentru Afaceri și Sisteme informaționale pentru Afaceri. În plus, predă și laboratoarele de rețele locale de calculatoare, de unde era și cartea în care a ascuns banii.


