Economia europeană a demonstrat o rezistenţă remarcabilă la şocul provocat de războiul din Orientul Mijlociu, dar continentul trebuie să îşi accelereze reformele dacă vrea să facă faţă următoarelor viitoare, a avertizat joi un oficial de rang înalt de la Fondul Monetar Internaţional (FMI).
"Până acum, Europa a depăşit şocul energetic mai bine decât ne temeam. Acest lucru se datorează în mare măsură tranziţiei energetice, care reduce dependenţa de importurile de combustibili fosili", a declarat reporterilor Mateusz Szczurek, care din luna iulie este şeful departamentului european de la FMI.
Cu toate acestea, "Europa nu a ieşit încă din zona de pericol", a remarcat Szczurek, adăugând că creşterea sa rămâne "fragilă şi slabă". Conform previziunile sale din această toamnă, FMI estimează o creştere de 1,2% în zona euro în 2026 (excluzând Irlanda), urmată de o încetinire până la 1,1%, anul viitor.
Amenințarea unei recesiuni
"Chiar şi şocuri modeste ar putea declanşa ameninţarea unei recesiuni", a avertizat Mateusz Szczurek, potrivit Agerpres care citează AFP.
Pe lângă politicile monetare şi fiscale prudente, într-un context de inflaţie ridicată, FMI recomandă ţărilor europene să continue tranziţia energetică şi să implementeze reforme susceptibile să îmbunătăţească potenţialul de creştere, în special pentru a consolida piaţa unică europeană, precum şi la nivel naţional.
"Acum este momentul să acţionăm", a subliniat Szczurek, el însuşi fost ministru polonez de Finanţe (2013-2015).
În ceea ce priveşte Franţa, în contextul incertitudinii politice pe măsură ce se apropie alegerile prezidenţiale, oficialul FMI solicită adoptarea unui buget pentru 2027 "cât mai repede posibil".
Szczurek consideră că "alegerile vor fi o oportunitate de a stabili o direcţie care să combine consolidarea finanţelor publice, esenţială pentru plasarea lor pe o traiectorie sustenabilă, cu reforme care vizează consolidarea creşterii pe termen mediu".
Iarnă grea pentru români
În cazul României, iarna 2026–2027 se anunță extrem de dificilă pentru români, fiind așteptate prețuri mari la energie din cauza efectelor secetei prelungite din vară, după cum a avertizat Bogdan Ivan, în cadrul evenimentului "Energy Forum Ediția a XVI-a: Energia României: de la criză la avantaj economic", organizat de DC Media Group.
Pentru a reduce dependența de importuri, România trebuie să urgenteze punerea în funcțiune a unor capacități majore de producție, precum Mintia și Iernut, și să dezvolte sisteme de stocare a energiei regenerabile, țara noastră fiind singura din Uniunea Europeană care s-a concentrat doar pe producție, în ultimii cinci ani, potrivit spuselor fostului ministru al Energiei.
50 de milioane de europeni nu își pot încălzi locuințele în mod corespunzător
Aproape 50 de milioane de europeni nu își pot încălzi locuințele, după ce prețurile la gaze au crescut vertiginos, iar rezervele UE sunt doar la 75% din capacitate, în scădere de la 83% anul trecut.
În 29 octombrie, miniștrii Energiei din UE s-au reunit la Luxemburg pentru a aborda această problemă, după ce, alimentate de conflictele din Orientul Mijlociu și de războiul din Ucraina, prețurile la gaze au crescut vertiginos, ajungând la aproape 100 de euro pe megawat-oră.
Comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen, a avertizat că aproape 50 de milioane de europeni nu își pot încălzi locuințele în mod corespunzător. Deși UE nu anticipează o penurie de petrol sau gaze, principala amenințare este un șoc economic care ar putea face ca utilitățile de bază să devină inaccesibile.
Tensiunile geopolitice, inclusiv războiul Rusiei împotriva Ucrainei și instabilitatea din Orientul Mijlociu, au lăsat rezervele de gaz ale UE la doar 75% din capacitate, în scădere de la 83% anul trecut.
Între 2021 și 2023, 62% dintre companii au raportat blocaje operaționale din cauza costurilor volatile ale energiei, în timp ce 80% din întreprinderile din UE s-au confruntat cu constrângeri sau reorganizări ale lanțului de aprovizionare.


