Cel puţin 10 oameni au murit într-un grav accident de circulaţie pe autostrada Trakia, din Bulgaria. Aceasta leagă Burgas de capitala Sofia.
Ceaţa densă ar fi cauza unui carambol cu cel puţin 50 de maşini. Zeci de persoane sunt rănite, iar cel puţin 10 au murit, spune guvernatorul regional Georgi Chalakov, conform novinite.com.
Accidentul a avut loc pe ambele sensuri ale autostrăzii, în zona Zimnitsa, lucru care a blocat cu totul traficul. Primul incident a fost raportat la km 289, în direcţia Burgas, în timp ce al doilea la km 294, în direcţia Sofia.
Situaţia a fost descrisă de guvernatorul regiunii ca fiind foarte gravă. 11 răniţi au fost transferaţi la spitalul din Yambol, cei mai mulţi în stare gravă, conform directorului adjunct al spitalului, Valentin Valchev. Şapte dintre ei au traumatisme multiple, în timp ce alţi trei au fracturi la membre. Medicii încă evaluează starea de sănătate a celorlalţi pacienţi.
Alţi 8 răniţi au fost transferaţi la spitalul din Sliven. Şapte dintre aceştia au răni la membre şi la piept, în timp ce al optulea are un traumatism cranian sever.
O aeronavă militară Spartan a plecat deja din Sofia spre Burgas şi aşteaptă în cazul în care va fi nevoie să preia din victime, a transmis Ministerul Apărării din Bulgaria.
Todor Mishinev, şeful Poliţiei Rutiere din Yambl, a declarat că "oamenii au rămas blocaţi în maşini. Operaţiunile de salvare sunt acum prioritatea noastră. După ce acestea se vor termina, vom începe investigaţiile procedurale".
Un martor ocular a declarat, conform sursei citate, că vizibilitatea pe autostradă nu era mai mare de 30 de metri, iar şoferii care deja fuseseră implicaţi în carambol făceau semne disperate altor maşini să încetinească.
Sistemul BG Alert a fost activat, iar alarma a fost dată în trei regiuni ale Bulgariei.
Traficul în zonă a fost deviat. Cei care merg spre Burgas sunt mutaţi pe ruta Gorno Alekansdrovo, Zimnitsa, Lozenets, Straldzha, Venets, Ognen, Iskra, Karnobat, Dragantsi.


