Un accident feroviar grav a avut loc duminică, 8 noiembrie, la sud de Cairo, în Egipt, după ce două trenuri s-au ciocnit.
Potrivit Ministerului egiptean al Sănătății, cel puțin patru persoane au murit, iar alte 88 au fost rănite, relatează BBC.
Unul dintre trenuri circula pe ruta Giza - Fayoum, în timp ce celălalt se deplasa de la Cairo către Aswan, în sudul țării. Potrivit autorității feroviare de stat, trenul care circula spre Fayoum a lovit partea din spate a celuilalt tren.
Accidentul s-a produs între stațiile Kafr Ammar și Al-Raqqa, la aproximativ 100 de kilometri sud de Cairo. Deocamdată, cauza exactă a coliziunii nu a fost stabilită.
Printre persoanele decedate se numără și mecanicul unuia dintre trenuri, potrivit Ministerului Sănătății.
Zeci de ambulanțe, trimise la locul accidentului
Autoritățile au mobilizat 72 de ambulanțe pentru evacuarea victimelor. Persoanele rănite au fost transportate la trei spitale pentru îngrijiri medicale.
La locul accidentului au fost trimise și utilaje grele pentru intervenție și îndepărtarea vagoanelor avariate.
Imaginile surprinse la fața locului arată amploarea dezastrului: mai multe vagoane au deraiat, unele s-au răsturnat, iar unul dintre ele a ajuns peste un alt vagon. În urma impactului, o parte din structura laterală a unuia dintre vagoane s-a desprins complet.
Four train carriages have overturned in a major derailment, with up to 150 injuries reported and more than 50 ambulances dispatched to the scene in Giza, Egypt. https://t.co/PMGZobDwl7
— Weather Monitor (@WeatherMonitors) November 8, 2026
Președintele și premierul Egiptului cer verificarea situației
Președintele Egiptului, Abdel Fattah el-Sisi, a declarat că urmărește îndeaproape situația și a cerut autorităților să asigure îngrijirile medicale necesare victimelor.
De asemenea, acesta a solicitat investigarea circumstanțelor producerii accidentului și tragerea la răspundere a persoanelor a căror neglijență va fi dovedită. El a transmis condoleanțe familiilor celor decedați și le-a urat însănătoșire grabnică răniților.
La rândul său, premierul Mostafa Madbouly a transmis condoleanțe familiilor victimelor și a dat asigurări că acestea vor beneficia de tot sprijinul necesar. Șeful Guvernului monitorizează îndeaproape situația și măsurile luate pentru acordarea asistenței medicale răniților, potrivit presei locale citate de sursa menționată anterior.
Evenimentul tragic vine la aproximativ două săptămâni de la un incident similar, în Spania. Două trenuri s-au ciocnit în provincia spaniolă Toledo, accident în care au murit peste 60 de persoane.
Un incident pe calea ferată a avut loc și în România, sâmbătă, 7 noiembrie, fără a se înregistra victime. Un tren de marfă a deraiat în staţia Dorneşti - Suceava.


