€ 5.0914
|
$ 4.2701
|
Curs valutar: € 5.0914
|
$ 4.2701
 

Zeci de români, arestați în SUA de agenții antimigrație ICE. Principalele acuzații
Autor: Iulia Horovei

romani arestati de ice Cetățeni români arestați de agenții ICE în SUA. Sursa foto: https://www.dhs.gov

Acțiunile agenților ICE din SUA au vizat și cetățenii români, 124 dintre aceștia fiind arestați și acuzați de diverse infracțiuni.

Zeci de cetățeni români au fost arestați de agenții Serviciului de Imigrare și Control Vamal al Statelor Unite (ICE), potrivit Departamentului pentru Securitate Internă (Homeland Security). Aceștia se află pe lista „celor mai răi dintre cei mai răi imigranți”.

„Sub conducerea secretarului Noem, bărbații și femeile dedicați din cadrul DHS și ICE îndeplinesc promisiunea președintelui Trump și efectuează deportări în masă - începând cu cei mai răi dintre cei mai răi - inclusiv imigranții ilegali pe care îi vedeți aici”, se arată în descrierea paginii.

De ce sunt acuzați românii

Cele mai frecvente infracțiuni de care sunt acuzați românii arestați de ICE sunt: furt, fraudă, spălare de bani, falsificare de instrumente financiare sau tâlhărie. Precizăm că sunt nu mai puțin de 11 pagini cu cetățeni români arestați pe site-ul Departamentului pentru Securitate Internă al SUA.

Astfel, potrivit datelor disponibile, au fost reținuți aproximativ 124 de români.

Cetățeni români arestați de agenții ICE în SUA. Sursa foto: https://www.dhs.govCetățeni români arestați de agenții ICE în SUA. Sursa foto: https://www.dhs.gov

Câțiva dintre românii arestați de agenții ICE

Acțiunile agenților ICE

Administrația Trump a intensificat, în ultimele luni, acțiunile ICE, ca parte a strategiei antimigrație a SUA. ICE este o agenție federală aflată în subordinea Departamentului pentru Securitate Internă al Statelor Unite (DHS), având atribuții în aplicarea legislației privind imigrația, combaterea criminalității transfrontaliere, investigarea fraudelor financiare și destructurarea rețelelor de trafic de persoane sau spălare de bani.

Agenția are două componente principale: Enforcement and Removal Operations (ERO), responsabilă cu identificarea, reținerea și îndepărtarea cetățenilor străini care încalcă legislația imigrației, și Homeland Security Investigations (HSI), care desfășoară anchete penale complexe privind fraude financiare, criminalitate organizată, infracțiuni cibernetice și alte fapte grave.

Activitatea ICE a fost adesea subiect de dezbatere publică peste Ocean, mai ales în ultima lună, în special în ceea ce privește politicile de detenție și deportare. Doi cetățeni americani au fost uciși, în luna ianuarie, de agenții ICE, stârnind indignarea oamenilor. Renee Good și Alex Pretti, ambii în vârstă de 37 de ani, au murit la câteva zile distanță unul față de altul, în incidente similare. Deși catalogați inițial drept „teroriști interni”, cei doi cetățeni americani, potrivit înregistrărilor video de la locul incidentelor, nu au fost violenți cu autoritățile înainte de a fi împușcați mortal. 

Citește și: Influencer brazilian, susținător al politicii antimigrație a lui Trump, arestat de agenții ICE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close