UPDATE: Radu Stroe a acceptat demisia lui Ion Burlui. Șeful IGSU: Nu aștept ca cineva să-mi ceară demisia, pot să o depun singur

burlui
burlui

Colonelul Ion Burlui, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a declarat, miercuri, pentru Agerpres că nu își impută nicio vină în cazul accidentului aviatic din Cluj, dar că îl "doare sufletul" că incidentul s-a soldat cu victime și că nu așteaptă ca cineva să-i ceară demisia pentru că și-o poate depune singur. Miercuri la prânz, ministrul de Interne a acceptat demisia șefului IGSU, Ion Burlui.

 "Sunt în măsură să adopt cu demnitate orice măsură. Nu aștept să mi-o ceară cineva (n.r. — demisia) pentru că sunt în măsură să o depun singur. Eu nu îmi imput nimic. Noi nu putem decât să vorbim de lege, nu pe lângă lege. Mă refer la Legea 741/2008 referitoare la modul în care se manageriază accidentele aviatice civile. Important este (n.r. — după acest incident) să fie luată o măsură în favoarea oamenilor aflați în situații de urgență. Pe mine mă doare sufletul că sunt victime așa cum a fost și cazul cu acei șase oameni căzuți cu mașina în canalul Dunăre — Marea Neagră, așa cum a fost și cu colegul nostru de la Fetești. Numai în pielea familiei să nu fii!", a declarat  șeful IGSU.

 Colonelul Ion Burlui a spus că a fost miercuri dimineață la MAI și a vorbit cu ministrul Radu Stroe, asta după ce marți au fost împreună la Guvern pentru a înmâna vicepremierului Gabriel Oprea o primă informare din raportul cerut de prim-ministrul Victor Ponta referitor la accident.

 Burlui a precizat că informarea dată marți la Guvern conține date tehnice, "nu sub impulsul sentimentului", timpul în care s-a acționat, structurile care au desfășurat acțiunea de salvare, locațiile în care s-a acționat, precum și niște hărți după care s-au ghidat pompierii salvatori.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel