Românii, neîncrezători în viitor, dau credit Bisericii- Sondaj

Un sondaj CSOP, realizat pe un eșantion de 1.059 de persoane, reprezentative la nivel național, arată că 71% dintre români nu cred că România este pe direcția bună. Dezinteresați de viața politică și de mass-media, 67% dintre români au încredere în Biserică.

Cu privire la modul în care a evoluat viața personală în general, românii, într-un procent de 50%, răspund "neutru", iar cu privire la situația economică a României, într-un procent de 75% se declară nemulțumiți. Totuși în ceea ce privește situația financiară a familiei, un procent de 47% dintre români răspund "neutru". O altă problemă sunt locurile de muncă, cu privire la care un procent de 84% dintre români susțin că situația a evoluat nefavorabil. Aceeași situație o regăsim și cu privire la prețurile de consum.

Per ansamblu, putem observa, din graficele evoluției încrederii/neîncrederii, că românii sunt predispuși să răspundă cu "neutru" la domeniile ce țin de familie  atât în ceea ce privește prezentul, cât și viitorul. Când vorbim despre situația țării, pentru prezent ei susțin că situația este nefavorabilă, iar pentru viitor (peste 12 luni) susțin în cea mai mare parte că situația va fi "neutră", ceea ce arată o încredere în viitor. Această constatare întră în contradicție cu procentul de 71% dintre români care nu cred că România merge în direcția bună.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel