România este codașa Europei la capitolul autostrăzi. Asta chiar dacă în ţară că s-au investit miliarde de euro în construirea de drumuri. România are cea mai mică reţea de autostrăzi pe cap de locuitor din Uniunea Europeană. Mai exact fiecărui român îi revin 2,4 centimetri de autostradă, scrie
CNADNR a avut pe mână, între 2007 şi 2012, 4 miliarde de euro pentru autostrăzi şi alte 3,6 miliarde de euro pentru reabilitarea de drumuri naţionale. În cei cinci ani, în România s-au construit doar 267 de kilometri de autostradă.
Cu aceştia, ţara noastră a ajuns la un total de 530 de kilometri. Raportat însă la numărul de locuitori, stăm cel mai prost dintre toate statele Uniunii Europene. Mai exact, fiecărui român îi revin 2,4 centimetri de drum. Pe penultimul loc se află Polonia, cu 2,7 centimetri pentru fiecare cetăţean, deşi are peste o mie de kilometri de autostradă. Surprinzător, Marea Britanie încheie clasamentul ruşinii, potrivit datelor Eurostat. Fiecărui om din regat îi revin 5,8 centimetri de autostradă. E drept, Marea Britanie are aproape 3700 de kilometri de autostradă, dar şi o populaţie de aproape 63 de milioane de oameni.Slovenia, Spania și Cipru conduc topul
La polul opus însă se află Slovenia, unde ficărui om îi revin 37,3 centimetri de autostradă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News