Prof. Marius Diaconescu, revoltat de lucrarea unui cercetător polonez despre Găgăuzia: Nimeni nu face Rusiei un serviciu mai mare

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @chormail
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @chormail

Prof. Marius Diaconescu, conferențiar universitar la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, atrage atenția asupra unor informații false despre referendumul din 2014 pentru independența Găgăuziei, promovate de unii experți.

Prof. Marius Diaconescu, conferențiar universitar la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, a criticat dur, într-o postare pe Facebook, concluziile unui cercetător polonez prezent la conferința internațională de la Tartu, dedicată spațiului post-sovietic. Istoricul român acuză superficialitate și lipsă de obiectivitate în modul în care unii specialiști occidentali tratează subiecte sensibile precum influența Rusiei în Găgăuzia.

„Astăzi am fost foarte dezamăgit de lucrarea unui cercetător polonez, ‘specialist’ în Republica Moldova, prezentată la conferința de la Tartu. După ce a analizat ziarele găgăuze și a intervievat câțiva politicieni din Găgăuzia, el a ajuns la concluzia că Rusia nu a fost implicată în referendumul din 2014 pentru independența Găgăuziei. Acest politolog a scris zeci de articole despre Transnistria și Găgăuzia, are sute de citări. Dar nimeni nu se întreabă care este calitatea acestor articole?”

Profesorul subliniază că o cercetare serioasă ar trebui să ia în considerare ambele părți implicate într-un conflict, iar ignorarea surselor alternative conduce la interpretări eronate.

„Este o chestiune elementară de metodologie a cercetării: când analizezi un conflict între două părți, trebuie să consulți surse și de la cealaltă parte. În plus, ziarele găgăuze nu sunt presă independentă. Politologii au auzit de critica internă a surselor? Politicienii locali din Găgăuzia sunt strâns legați de Kremlin, merg la Moscova o dată sau de două ori pe lună, dar într-un interviu cu un așa-zis expert în științe politice nu vor recunoaște niciodată că primesc ordine de la sponsorul lor de la Kremlin”, a mai scris acesta.

Prof. Marius Diaconescu: Degeaba are 20 de ani de studiu, dacă nu a înțeles deloc ce rol are Rusia în Găgăuzia

 

Istoricul român relatează și reacția cercetătorului polonez, atunci când i-a fost atrasă atenția asupra concluziilor discutabile.

„Când i-am spus că interpretarea lui este greșită, mi-a răspuns că are peste 20 de ani de experiență în cercetarea Republicii Moldova, că nu este un nou-venit. Degeaba are 20 de ani de studiu, dacă nu a înțeles deloc ce rol are Rusia în Găgăuzia”, a mai scris prof. Marius Diaconescu.

În încheierea mesajului, Diaconescu lansează un avertisment dur: „Nimeni nu face Rusiei un serviciu mai mare decât acești experți în Republica Moldova, care scriu tone de studii și cărți, pe care le ambalează frumos cu modele și teorii din științele politice sau relații internaționale, dar care nu au idee ce se întâmplă acolo. Sper că este doar naivitate deliberată, ca să nu fiu nevoit să mă gândesc la altceva...”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel