Din Mica Reformă a Justiţiei: Citaţia poate fi trimisă şi pe email. Amenzile se judecă la Judecătorie

basescu cotroceni
basescu cotroceni

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, joi, că a promulgat legea privind accelerarea soluţionării proceselor, cunoscută şi sub numele de „Legea micii reforme în justiţie“.

Potrivit preşedintelui Băsescu, această lege este la fel de importantă ca şi implementarea noilor coduri juridice, care vor intra în vigoare la sfârşitul anului viitor. „E o lege de natură să răspundă exigenţelor românilor, ca procesele să se judece mai repede şi mai bine“, a declarat preşedintele Băsescu.

Astfel, potrivit preşedintelui Băsescu, noua Lege a micii reforme în justiţie extinde numărul structurilor care pot face recurs în interesul legii. Odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, pot formula astfel de acţiuni şi Avocatul Poporului precum şi Colegiul de Coordonare l ÎCCJ. De asemenea, pentru judecarea recursurilor în interesul legii se crează un complet specializat, pentru ca deciziile să fie luate cât mai rapid. Pentru judecarea recursurilor în interesul legii se crează un complet format din preşedintele ÎCCJ şi 14 judecători, urmând ca astfel să fie eliminat arbitrarul din formarea completelor în aceste cazuri. De asemenea, se crează instituţia judecătorului delegat – care propune şi soluţiile în aceste cazuri, iar în dezbaterea completului urmează a fi analizată propunerea judecătorului delegat.

O altă prevedere din noua lege care accelerează actele de justiţie se referă la problema amenzilor. „Judecătorilor li se atribuie competenţa de a judeca orice proces care implică daune până la 2.000 de lei. Se rezolvă astfel celebra problemă a amenzilor care, în prezent ajung pânăa la ÎCCJ sau la Curţile de Apel“, a explicat Traian Băsescu. De asemenea, noul act normativ reglementează şi cazurile în care se poate solicita strămutarea procesului. În plus, se reglementează şi posibilitatea comunicării actelor de procedură, celebrele citaţii. „Dacă părţile au fost în sală când s-a comunicat noul termen, atunci se consideră că părţile au fost înştiinţate. Dacă avocatul uneia din părţi înştiinţează avocatul celeilalte părţi, iar se consideră că părţile au fost înştiinţate. Această înştiinţare se poate face şi la telefon sau pe email, dacă acestea au fost comunicate instanţei“, a explicat Traian Băsescu noua procedură de citare.

Noua lege prevede măsuri şi pentru a elimina tergiversarea proceselor. Astfel, schimbarea avocatului în timpul procesului nu mai constituie motiv de amânare a judecării cauzei. „Noua lege precizează foarte clar că este responsabilitatea celui care participă la actul de justiţie dacă schimbă avocatul. Nu mai este un temei de amânare“, a declarat preşedintele Băsescu. Tot la acest capitol, în procesele mai puţin complicate, judecătorul este obligat să stabilească termene scurte, chiar şi de la o zi la alta, a precizat preşedintele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel