Joi seara, de la orele 18, 45, Piața Universității a fost blocată de către protestatari. Circa 2. 000 de manifestanți de la mitingul USL au plecat spre Piața Universității pentru a face joncțiune cu demonstranții din Piață.
UPDATE: 20,00
Protestatarii au aprins o torţă în zona Piaţa Universităţii, în apropiere de fântâna din faţa Facultăţii de Arhitectură.
Flăcările au pornit în zona în care protestează suporterii unor echipe de fotbal şi membri ai formaţiunii Noua Dreaptă. În aceeaşi zonă, mai mulţi tineri s-au urcat pe chioşcurile de ziare.
Jandarmii au ridicat, până la această oră, cinci persoane de la protestul din Piaţa Universităţii din Bucureşti, dintre care doi aveau arme albe asupra lor, iar asupra celorlalţi trei s-au găsit sticle incendiare.
Jandarmii, echipaţi cu scuturi şi căşti de protecţie, au format un cordon uman între protestatarii care au ocupat Piaţa Universităţii, unde la această oră circulaţia rutieră este complet blocată, şi cei care protestează pe treptele din faţa Teatrului Naţional Bucureşti. De asemenea, jandarmii au format cordoane pe toate laturile pieţei, la ieşirile spre Piaţa Romană şi spre Piaţa Unirii.
O parte dintre protestarii de la fântâna de la Universitate, din zona Facultatea de Arhitectură, unde sunt, în majoritate, suporteri şi membri ai Noua Dreapta, au dărâmat garduri instalate de jandarmi şi au ieşit, de asemenea, în stradă. Piaţa Universităţii este complet blocată, la ora transmiterii acestei ştiri, după ce un grup important de protestatari care au participat la mitingul organizat de USL au ajuns în zonă.
De asemenea, în Piaţa Universităţii au ajuns, la această oră, şi suporterii mai multor echipe de fotbal, care, de altfel, şi-au anunţat prezenţa la protestele din Bucureşti, însă au susţinut că vor protesta paşnic.
Piața Universității este blocată de către protestatari. Jandarmii au încercat să blocheze accesul manifestanților pe Bulevardul Magheru, fără a se reuși împiedicarea acestora către Piață. Demonstranții au reușit să înlăture gardurile de protecție, astfel că accesul pe partea carosabilă nu a mai fost un obstacol.
Jandarmii, la ora actuală. nu mai pot face nimic, deoarece sunt depășiți numeric.
Scutierii și jandarmii încearcă să se regrupeze. În Piață sunt toate categoriile profesionale de oameni, de la someri, la profesori universitari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu