Pesta micilor rumegătoare. Șeful ANSVSA: Am dialog permanent cu CE

Pesta micilor rumegătoare a devenit una dintre preocupările principale în Comisia Europeană.

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Brănescu, afirmă că autorităţile române au reacţionat imediat, "cât se poate de rapid şi prompt", după ce au fost confirmate în Bulgaria, la începutul lunii iulie, şase focare de pestă a micilor rumegătoare şi precizează că are un dialog permanent cu şeful serviciilor veterinare din ţara vecină şi cu Comisia Europeană.

El a spus că este pentru dată când această boală intră în Europa.

"În Bulgaria, la frontiera cu Turcia, au fost confirmate şase focare pentru pesta micilor rumegătoare. Este pentru prima dată când intră în Europa aceasta boală. Eu am un dialog permanent cu şeful serviciilor veterinare de acolo şi în permanenţă cu Comisia Europeană cu care suntem în contact şi ne notifică orice evoluţie patologică din zona respectivă. Primele focare au fost confirmate la începutul lunii iulie, iar autorităţile romane au reacţionat imediat, respectiv au fost informate toate structurile teritoriale atât cu privire la simptomatologia clinică, la modul de manifestare a bolii, cât şi la capacităţile de reacţie şi de intervenţie rapidă. Au fost făcute instruiri în teritoriu. Astăzi, a avut loc întâlnirea grupului naţional de experţi, care elaborează planul de măsuri şi manualul operaţional pentru pesta micilor rumegătoare. De asemenea, laboratoarele sanitar veterinare au făcut demersurile în vederea acreditării metodelor de diagnostic pe direcţia acestei boli. Am reacţionat cât se poate de rapid şi prompt", a spus şeful ANSVSA.

Primul caz, confirmat în Bulgaria

În data de 14 august, România a interzis comerţul cu oi şi capre, material seminal, ovule şi embrioni de la aceste rumegătoare din două regiuni ale Bulgariei - Yambol şi Burgas - unde au fost confirmate primele focare de pestă a micilor rumegătoare din Uniunea Europeană, a anunţat atunci ANSVSA.

În România nu evoluează această boală, având statut de ţară liberă de pesta micilor rumegătoare.

Primul focar de pestă a micilor rumegatoare din Uniunea Europeană a fost confirmat în Bulgaria în data de 23 iunie a acestui an, urmat de confirmarea altor noi focare în 28 iunie şi 9 iulie. Din data de 9 iulie şi până în prezent nu a mai fost confirmat un alt focar de boală în Bulgaria.

În aceste condiţii, ANSVSA a interzis expedierea/achiziţionarea de rumegătoare mici şi material seminal, ovule şi embrioni de la rumegătoare mici şi introducerea acestora pe teritoriul României din Bulgaria, respectiv din comunele Bolyarovo şi Elhovo din regiunea Yambol şi din comunele Sredets, Sozopol, Primorsko, Malko Tarnovo şi Tsarevo din regiunea Burgas.

Ambele regiuni se află în apropierea graniţei Bulgariei cu Turcia.

Mortalitatea poate ajunge la 70%

Specialiştii sanitari-veterinari precizează că pesta micilor rumegătoare este o boală virală gravă, care nu afectează omul, dar afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele şi caprinele. Boala se transmite în principal prin contact direct. Mortalitatea în cazul animalelor infectate poate ajunge la 70%.

Anul trecut, România s-a situat pe locul patru în rândul Statelor Membre, după Regatul Unit, Spania şi Grecia la efectivele de ovine şi caprine deţinute, cu un total de 11,485 milioane de capete, relevă datele Institutului Naţional de Statistică. Exceptând anul 2010, aceste efective au înregistrat creşteri în fiecare an, în 2017 fiind consemnate cu 36,6% mai multe ori şi capre faţă de anul 2006.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel