BNR a revizuit negativ perspectiva privind inflația față de estimările anterioare. Economistul Adrian Negrescu a explicat, pentru DC News, ce înseamnă noile evaluări ale Băncii Naționale.
Ultimele evaluări ale BNR arată o deteriorare suplimentară a perspectivei inflaţiei faţă de prognozele anterioare, mai ales în prima parte a intervalului de prognoză. Este așteptat ca rata anuală a inflaţiei să aibă o scădere modestă în următoarele trei trimestre, evoluând pe o traiectorie fluctuantă şi semnificativ mai ridicată decât cea estimată în proiecţia precedentă. Economistul Adrian Negrescu a explicat, pentru DCNews, situația în care ne aflăm și ce ar putea urma.
”Mare parte din inflație este cauzată de statul român, de firmele de stat din sectorul energiei, cele care au crescut prețurile cu 60%, de exemplu, în cazul Hidroelectrica, în acest an, de am ajuns la o inflație record, pe plan european, de trei ori mai mare decât media europeană” este de părere Adrian Negrescu.
”Începând cu luna aprilie 2026, ne-am putea trezi cu un nou val de scumpiri, generate de liberalizarea prețului la gaze. Dacă autoritățile române vor face tot o liberalizare catastrofală, pe modelul celei din zona de energie, mi-e teamă că o inflație de 10% va deveni o obișnuință pentru România, în următorul an, probabil, până în a doua parte din 2027. Consider că Banca Națională ar trebui să ia și măsuri, altele decât de a crește masa monetară, pentru a avea cu ce plăti salarii și pensii.
Soluția este să impulsionezi Guvernul, ca să ia măsuri de restructurare a cheltuielilor publice, măsuri de reducere a prețurilor cu energia, cu gazele, de a influența, într-un fel sau altul, dinamica prețurilor din economie”, a mai declarat Adrian Negrescu.
”Inflația va continua să rămână ridicată, probabil 7-8%, până în luna aprilie 2026, urmând ca, din a doua parte a anului viitor, măcar din punct de vedere statistic să scadă, pentru că nu vom mai avea impactul creșterii prețurilor la energie, pe care l-am avut în acest an. Altfel spus, din a doua parte a anului viitor, sperăm la o inflație de 4-5%, dar acesta ar fi cel mai bun scenariu, la care s-ar putea aștepta românii", a mai spus economistul Adrian Negrescu, pentru DC News.
Vezi și - BNR, anunț sumbru despre inflație. O să o ducem mai rău decât se anticipa
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News