Păcăleala din farfurie. Frauda alimentară din România

Produse de patiserie
Descriere foto: Produse de patiserie

Românii sunt păcăliți în fiecare zi că mănâncă preparate de patiserie cu produse lactate, însă ultimele controale ale inspectorilor de la Protecția Alimentară au scos la iveală că 80% dintre restaurantele și patiseriile care prepară astfel de produse își mint clienții.

Preparatele conțin mai multe grăsimi hidrogenate decât produse lactate.

Astfel, autoritățile au hotărât să dea o nouă lege, pentru a scoate falsurile de pe piață. Ministerul Agriculturii vrea o lege care să nu mai păcălească oamenii.

VEZI ȘI Ovidiu Cuncea, de nerecunoscut: Simt că o să mai trăiesc, dar nu știu cât. Sufletul e răvășit

Invitat la Realitatea TV, Dorin Cojocaru, președinte al Patronatului Român din Industria Laptelui (APRIL), consideră că trebuie informat consumatorul cu privire la conținutul alimentelor.

"Peste 90% din produsele falsificate sunt de proveniență Polonia, Danemarca, Grecia, Ungaria. Am sesizat Ministerul Agriculturii în iunie 2018, în care spuneam despre alimentația publică din magazine, patiserii, cofetarii, restaurante. S-au făcut 30 de zile controale. Legea laptelui, care este în proiect acum, vizează producătorii exclusiv români de lapte și lactate, nu are nicio treabă cu domeniul alimentației publice. Este ca și cum ai spune că legea laptelui va rezolva problema traficului din București", a declarat Dorin Cojocaru. 

CITEȘTE ȘI Orban, despre "taxa pe lăcomie": Nicio banca nu va mai putea face profit


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24