Insulele Falkland își întâmpină vizitatorii cu ierburi mici, creste stâncoase și multă apă sărată. Însă, sub această fațadă aspră, cercetătorii au descoperit o pădure îngropată care a înflorit cu mult timp înainte ca oamenii să ajungă pe arhipelag, scrie earth.com.

La aproximativ șase metri adâncime, într-un șanț de construcție din apropiere de Stanley, muncitorii au dat peste un strat de turbă întunecată presărat cu trunchiuri întregi de copaci. Surpriza nu au fost buștenii în sine, ci faptul că în prezent, pe insule nu crește nimic mai înalt decât un tufiș.

Dr. Zoë Thomas, de la Universitatea din Southampton, a ajuns rapid la fața locului împreună cu colegii săi, pentru a recupera mostrele înainte să se usuce și să se crape.

„Rămășițele copacilor erau atât de bine conservate, încât păreau lemn plutitor,” își amintește Thomas.

Nimeni nu știa de cât timp stăteau în mlaștină, dar copacii vii lipsesc din insule de cel puțin 40.000 de ani.

O pădure veche de 15–30 de milioane de ani

Polenul prins în turbă a indicat că pădurea datează de acum 15–30 de milioane de ani, adică din perioada cuprinsă între sfârșitul Oligocenului și începutul Miocenului.

Compoziția includea rude ale fagului din genul Nothofagus și mai multe specii de podocarpi — un tip de conifere care încă domină pădurile temperate din Patagonia. Două trunchiuri masive prezentau inele de creștere strânse, sugerând veri răcoroase chiar și în acea epocă mai caldă.

Descifrarea acestor granule este sarcina palinologiei — studiul sporilor și polenului microscopici. La microscop, fiecare granulație are un model unic care o leagă de o specie și, implicit, de o epocă geologică.

„Fosilele de polen, spori și lemn oferă o imagine complet diferită a mediului de atunci — dovezi directe ale unei păduri reci și umede,” a declarat Michael Donovan, manager la Field Museum din Chicago.

Peste 60% dintre mostre proveneau de la conifere podocarpice, iar aproximativ 25% purtau amprenta tipică a polenului de Nothofagus. Granulele rare provenite din familii iubitoare de căldură, cum ar fi Sapindaceae, sugerează că semințele sud-americane traversau oceanul în perioadele calde ale Cenozoicului.

Cantitatea redusă de cărbune microscopic arată că incendiile de pădure erau rare, indicând un climat mai umed decât cel de azi. Absența sporilor de alge marine demonstrează că pădurea se afla pe uscat — probabil într-o vale joasă care ulterior a fost acoperită de turbă, pe măsură ce clima s-a răcit.

Cum au dispărut copacii de pe insule

Astăzi, Insulele Falkland sau o temperatură medie anuală de doar 5,5 °C și vânturi care frecvent depășesc 65 km/h. Aceste condiții maritime dure, împreună cu turba săracă în nutrienți, împiedică dezvoltarea copacilor.

Vânturile puternice dinspre vest, care s-au intensificat în ultima sută de ani, agravează situația, împrăștiind stropi de apă sărată adânc în interiorul insulelor.

Ecologiștii care au testat replantarea copacilor au descoperit că puieții se rup la primul vânt puternic, dacă nu sunt protejați de bariere artificiale. Astfel, clima și solul formează o barieră aproape perfectă împotriva reapariției unei păduri naturale.

Geologii cred că insulele au stat cam în același loc încă de la destrămarea Gondwanei, deci schimbările tectonice nu pot explica dispariția pădurilor. În schimb, răcirea globală de după „Optimul Climatic Miocen” și scăderea regională a precipitațiilor probabil au forțat retragerea pădurilor până când au rămas doar arbuști.

Google News icon Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News