Ziua de 17 martie 2026 vine cu noi scumpiri la pompă, după o creștere galopantă a costului carburanților în ultimele două săptămâni.
Potrivit Peco Online, prețurile carburanților au crescut, din nou, marți, 17 martie 2026. La principalele benzinării din Capitală, prețurile pentru benzina standard se situează între 8,54 lei/l și 8,73 lei/l. În urmă cu o zi, prețurile pentru benzina standard oscilau între 8,45 lei/l și 8,6 lei/l.
În cazul motorinei standard, prețurile se situează între 9.01 lei/l și 9,24 lei/l în timp ce ieri, motorina se vindea la prețuri de 8,95 lei/l - 9,05 lei/l.
Benzina de calitate superioară costă marți, 17 martie, între 9,01 lei/l și 9,24 lei/l, în timp ce prețurile motorinei premium se situează între 9,49 lei/l și 9,8 lei/l.
Premierul Ilie Bolojan a exclus recent o scădere a accizelor la carburanți, în condițiile în care, după izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, prețurile la benzină și motorină în România au crescut semnificativ.
„Nu-mi place să speculez, pentru că în astfel de situații e bine să fim rezervați și să nu acționăm ca niște piromani economici, dar ceea ce putem să facem va fi în limita spațiului fiscal pe care îl avem. Pe de altă parte, analizând ce au făcut și alte țări, trebuie să vedem unde au fost efecte și care au fost măsurile care ar genera efecte de frânare a creșterii prețurilor.
O scădere de acciză nu garantează o scădere de prețuri, ci mai degrabă o creștere de adaos comercial“, a precizat premierul României.
CITEȘTE ȘI - Bubuie prețul la benzină și motorină: Doar un pas până "la cozi, panică şi revoltă socială", avertizează Chisăliță
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News