Noi reguli pe piața de energie electrică. Iată la cât timp se va citi contorul

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Au fost introduse noi reguli pe piața de energie electrică. Iată la cât timp se va citi contorul de energie electrică.

Proprietarii de locuințe trebuie să afle că au intrat în vigoare noi reguli pe piața de energie electrică. Anul 2022 nu a adus doar prețuri mai mari la energia electrică, ci și schimbări ale regulilor. Mai exact, de acum, citirea contoarelor de energie electrică va avea loc o dată la maxim trei luni. Scopul acestei reguli este ca facturile să fie calculate pe perioade mai mici de timp, astfel încât să reflecte consumul corect de energie electrică într-un timp mai scurt.

„De anul acesta, clientul va fi vizitat mai des pentru citirea cotorului de către un reprezentant al companiei noastre. În trecut, exista pentru distribuitori obligaţia de a face semestrial citirea contorului, începand cu anul acesta, perioada a fost redusă la maximum 3 luni. Vorbim strict despre contoarele tradiţionale sau despre cele inteligente care nu au fost încă înregistrate in sistemul de citire la distanta. Pentru majoritatea contoarelor inteligente, datele despre cantităţile de energie măsurate sunt transferate direct în sistemele noastre informatice. Eforturile noastre se îndreaptă către digitalizarea completă a acestui serviciu. Investim in continuare în instalarea contoarelor inteligente. In paralel lucram la dezvoltarea unei soluţii online care să permită citirea contoarelor la distanta în cazul excepţionale”, este declaraţia managerului Operațiuni Comerciale E-Distribuție Muntenia, Raluca Chiriac.

Va fi introdus un al doilea furnizor de citiri

Intervalul la care se citește indexul de energie electrică nu este singura schimbare făcută, ci de acum va fi introdus un al doilea furnizor de citiri. Mai exact, până acum citirile erau făcute de reprezentanți ai Poștei Române, iar odată cu introducerea noilor reguli, va exista un al doilea furnizor de citiri. „Clienţii din zonele noastre de distribuţie ştiu deja că o parte din aceste citiri sunt făcute de reprezentanţi ai Poştei Române. Odată cu aceste modificări legislative a trebuit sa introducem un al doilea furnizor de citiri în relaţia cu clientul. Dacă luna aceasta contorul este citit de către un reprezentant al Poştei, peste trei luni acesta va fi citit de către o alta persoană. Conform contractelor, aceste persoane sunt obligate să se legitimeze in momentul în care vine sa citească contorul. Clientul trebuie sa stie ca de la 1 iulie vom avea trei surse principale când vorbim despre cantităţile facturate. Prima sursa vine din citirea distribuitorului. În cazul in care aceasta lipseşte, putem lua in calcul indexul transmis de către client. Dacă nu avem nici citirea distribuitorului şi autocitirea clientului, atunci va fi utilizata convenţia de consum, o alta noutate a acestui an”, a mai explicat managerul Operațiuni Comerciale E-Distribuție Muntenia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel