Fostul director general adjunct al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, Mihăiţă Mitroi, va fi numit director general interimar al Companiei Naţionale Loteria Română, de către ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu.
Luni urmează să aibă loc şedinţa Consiliului de Administraţie al Loteriei Române, în care Mihăiţă Mitroi va fi desemnat să asigure interimatul managementului companiei, după ce Dan-Alexandru Ghiţă a fost demis vineri din funcţia de director general, scrie Agerpres.
Dan-Alexandru Ghiţă a fost demis pentru management defectuos şi nerespectarea deciziilor Adunării Generale a Acţionarilor şi Consiliului de Administraţie. Mitroi va îndeplini funcţia de preşedinte al companiei până când ministrul Daniel Chiţoiu îl va desemna pe noul manager al companiei.
Noul interimar de la Loterie nu face parte dintre cele 35 de persoane care și-au depus dosarele pentru șefia instituției.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu