Premierul Mihai Tudose va efectua, vineri, o vizită de o zi în Republica Moldova, în cadrul căreia are programate întrevederi cu omologul său de la Chişinău, Pavel Filip, şi cu preşedintele Parlamentului Andrian Candu.
Potrivit programului anunţat de Biroul de presă al Executivului de la Bucureşti, în prima parte a vizitei, Mihai Tudose va avea o întrevedere tete-a-tete cu Pavel Filip, urmată de discuţii în plenul celor două delegaţii guvernamentale. La finalul acestora este programată o conferinţă comună de presă a celor doi premieri.
Ulterior, şeful Executivului de la Bucureşti va participa, în Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chişinău, la ceremonia de donare a 96 de microbuze şcolare acordate de Guvernul României autorităţilor din Republica Moldova.
Vizita include şi un dejun de lucru oferit de prim-ministrul moldovean în onoarea premierului României.
După-amiaza, Mihai Tudose se va întâlni cu preşedintele Legislativului Republicii Moldova, Andrian Candu, la sediul Parlamentului de la Chişinău.
Premierul Mihai Tudose i-a transmis, joi, într-o convorbire telefonică, preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, că România va continua programele de asistenţă cu Republica Moldova şi va sprijini în continuare traseul proeuropean al Chişinăului.
Potrivit surselor citate, prim-ministrul i-a transmis preşedintelui Consiliului European că România îşi continuă rolul de cel mai implicat membru al UE în atragerea Republicii Moldova pe calea europeană, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu