Mănescu: Am depus plângere la Parchet și DNA împotriva fostei conduceri CFR

ramona manescu dc
ramona manescu dc

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat, sâmbătă, la Antena 3, că a depus plângere penală la Parchet și DNA pe numele fostei conduceri a CFR S.A, în urma neregurilor găsite de Curtea de Conturi, respectiv Corpul de Control al Ministerului Transporturilor.

"Au fost multe nereguli constatate atât de Corpul de Control al ministrului, cât și de către Curtea de Conturi. Au fost descoperite contracte de comodat și de prestări servicii care au prejudiciat compania cu suma de 4 milioane de lei doar în perioada 2011-2012. Aceste pierderi au continuat și în 2013, astfel că au ajuns la mai mult de 8 milioane, adică mai mult decât dublu. Aceasta doar din contracte de comodat și de prestări servicii încheiate nelegal", a spus Mănescu, citată de Agerpres.

Ministrul liberal a adăugat că la aceste contracte se adaugă și lipsa celor 1.000 de vagoane, despre care inspectorii au descoperit că există doar pe hârtie.

Mănescu cere rezultate

Ramona Mănescu a avertizat că noua conducere, numită recent, are ca obiectiv redresarea economică a companiei, altminteri va fi înlocuită

"Curtea de Conturi și Corpul de Control fac aceste controale și se cere luarea anumitor măsuri, dar dacă Consiliul de Administrație și conducerea executivă nu iau măsurile care se impun și care sunt specificate foarte clar pentru a redresa situația, eu nu pot spune că acel management este performant. Înseamnă că nu au fost în stare să ia măsurile pentru redresarea situației financiare și economice a companiei, deci trebuie schimbați", a continuat ministrul.

Ministrul Transporturilor a explicat că fosta conducere a CFR S.A a lucrat împotriva intereselor companiei, ceea ce speră să nu se întâmple cu noul Consiliul de Administrație. Neregurile constatate în urma controalelor au declanșat cercetări penale ale organelor de anchetă, în baza unor plângeri depuse de Mănescu.

"Mi-aș dori ca cei din Consiliul de Administrație și conducerea executivă să lucreze împreună, în favoarea companiei, pentru că până acum s-a dovedit că conducerea acestei companii a lucrat mai puțin în favoarea companiei, favorizând mai mult concurența. Suntem obligați, în momentul în care efectuăm un control și din control reiese că au fost abuzuri, să facem plângeri penale. Am făcut, sigur că da, am făcut plângeri penale acum două săptămâni când am finalizat controalele, au fost depuse și la Parchet și la Direcția Națională Anticorupție. Ei deja studiază dosarele și este o procedură în care noi nu putem interfera în niciun caz, dar dosarele sunt în investigare la aceste două structuri", a susținut Ramona Mănescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel