Luminița Anghel, criticată pentru acuzele aduse juratului de la Eurovision

cotabita
cotabita

Gabriel Cotabiță o critică pe Luminiţa Anghel, clasată pe locul al treilea în clasamentul final al selecţiei naţionale a Eurovision, pentru că s-a declarat șocată de faptul că  juratul Ştefan Naftanailă a considerat că nu trebuie să îi acorde niciun punct la concursul desfășurat sâmbătă seară. Cotabiţă este de părere că artista ar trebui să fie un pic mai temperată.

După ce Gabriel Cotabiță notează pe pagina sa de Facebook faptul că "Cel mai bine clasat la public a fost și cel care a câștigat", artistul susține că "teoretic, mașinațiunile oculte, marota obișnuită a concursurilor anterioare, ar fi trebuit scoase din repertoriul lamentațiilor la cald!". Cu regret, însă, Cotabiță constată că "Ei bine, nu a fost așa! Sloganurile de genul "cel mai bun să învingă" etc. au fost aruncate și au apărut: mașinațiunile, sabotajele! Nu știm să pierdem!".

Potrivit artistului, "Piesa Luminiței Anghel a pierdut nu pentru că Stefan Năftănăilă nu i-a acordat niciun punct, ci pentru că a fost pe locul 3 la public! Un calcul matematic simplu și cunoașterea regulamentului concursului ne arată că, chiar și în situația în care ea s-ar fi clasat pe locul I la votul juriului și ar fi fost astfel la egalitate perfectă cu Cezar, acesta din urmă ar fi mers mai departe, pentru că avea nota mai mare la votul publicului! Deci, publicul a sabotat-o?", se întreabă Cotabiță, adăugând, critic: "În aceste momente puțin mai multă decență și reținere în exprimare, mai ales din partea unei mari cântărețe, ar fi fost mai potrivite! Dar ce să faci, trăim într-o lume a tabloidelor", a mai scris cântăreţul.

În opinia artistului: "Atitudinea lui Ștefan Năftănăilă, a cărui competență este mai presus de orice comentariu, fiind un profesionist al radioului, cu studii muzicale superioare și cel mai aproape de fenomen de cel puțin două decenii (este acreditat atât la Eurovision cât și la San Remo imediat după revoluție, dacă nu mă înșel), este după părerea mea una firească".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel