Iohannis, reproș înainte de alegeri. Vrea să regândească o lege

Președintele României vrea să regândească legea electorală înainte de alegeri. Iohannis consideră că avem parte de o campanie electorală mult prea liniștită față de campaniile anterioare. 

Campania la final mi se pare ca şi la început - cam liniştită. (...) Cu siguranţă trebuie să ne gândim dacă este bine gândită sau trebuie să evaluăm dacă este bine gândită legea electorală, poate şi de acolo s-au limitat anumite manifestări care făceau campania mai colorată, dar asta este treaba următorului Parlament', a spus preşedintele Iohannis, informează Agerpres.

Întrebat dacă un anumit candidat sau partid a provocat emoţia necesară pentru a-i scoate pe români la vot, el a răspuns: 'Asta vom vedea, poate provoc eu acea emoţie. (...) De exemplu adresându-mă românilor. Este foarte important ca oamenii simpli să vadă că preşedintele vrea să se meargă la vot. Cred că acesta este rolul meu în această campanie şi de aceea repet: Mergeţi la vot!'.

El a afirmat că este un partid care l-a convins să-i acorde votul, iar duminică sau luni va spune pe cine a ales. 'Da, este un partid de care sunt convins', a arătat şeful statului.

Cu privire la referendumul din 2009 privind reducerea numărului de parlamentari, el a susţinut că acest lucru va fi hotărât de viitorul Parlament.

'Cum rămâne va hotărî următorul Parlament. (...) Din păcate, nu am iniţiativă legislativă, poate ar trebui să schimbăm şi aici ceva', a mai spus Iohannis.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel