Iohannis, 15 ani România - NATO. Hartmann: Lătratul unui Ciobănesc german în aplauzele cățelușilor

H. D. Hartmann / 03 apr 2019 / 17:46 Salveaza PDF Comentarii
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Au trecut 15 ani de când România a fost acceptată în rândurile celei mai puternice alianțe pe care umanitatea a cunoscut-o în ultimile milenii. Imperii ale ambiției umane s-au succedat, religii și temple s-au ridicat și au căzut, dar nimeni nu a văzut o alianță militară mai impresionantă ca aceasta. Au trecut 15 ani care au dat eroii contemporani ai armate române de astăzi, morți sau răniți în teatre de război pe care numai geografia și hărțile ți le pot descoperi. Au trecut 15 ani de seriozitate, de eroism, de fraternitate.

Pentru cine nu a fost în Afganistan, Irak sau Africa este foarte greu să înțeleagă imensul pas făcut de către România și armata sa. Cine nu a văzut cu ochii săi căderea din istorie a umanității, atunci la New York, cel care nu a înghițit praful fin, auriu dar înecăcios al deșertului arab sau nu a fost orbit de lumina clară a munților afgani nu va înțelege distanța cosmică pe care România a străbătut-o în ultimii 15 ani de fraternitate NATO. Acolo, în acele spații ale războiului altor imperii, a avut loc fondarea noii republici românești, nicidecum la București.

Distrugerea promovată de regimul Băsescu

 

Căci la București distrugerea promovată de regimul Băsescu a redus imensul prestigiu al națiunii române, iar dezastrul Iohannis a neantizat urmele soldaților români din istoria contemporană. Prin ceea ce a făcut ieri Iohannis la Palatul Parlamentului, tot acest drum al onoarei și mândriei românești pare a fi fost aruncat la gunoi.

Iohannis și detestarea oricărui element local

 

Până acum eu am crezut că Iohannis este doar un domn înalt. Până la a auzi scrășnirea de ură din gura lui, eu am crezut că Iohannis este doar un încet produs al unei psiho-motricități virusate natural. Abia acum am realizat că el, pe lângă sclavia germane-rusă pe care o propune României ca politică de stat, urăște sincer și pasional poporul român. Am descoperit un Iohannis obsesiv, zero în idei, împuținat în cuvinte, dar expresiv prin ura pe care o are împotriva României. Iohannis vorbește numai cu ură. Și atunci când tace o face pentru că urăște națiunea care l-a ales. Reprezentant al unei statalități care consideră el că nu îl merită, produsul otrăvitor al mitului civilizator printre barbarii Transilvaniei, acest individ detestă orice element local. Lătratul imperialist din Parlament, cu ocazia sesiunii solemne și aniversare, asigură de departe, veridicitatea diagnosticului pus de orice clinician experimentat în obsesiile neînțeleșilor frustrați, găzduiți în saloane specializate.

Însă nimic nu m-a pregătit pentru moartea publică (onirică de-a dreptul, dacă nu ar fi fost simplă, delirantă si perpetuu mascată sub lozinci goale) a înaltului președinte. Cum nimic nu m-a oripilat mai mult ca slugăreala lui Ciucă, general cu patru stele, cel care aștepta umil la portiera mercedesului blindat, coborîrea imaginarului comandant de oști.

Am ascultat mârâitul ciobănescului negru în cerul gurii, care a venit să latre la Parlamentul României. Cum am ascultat aplauzele celor votați de sistemul lui Lazăr și Kovesi, de securiștii crescuți sub comunism, cu feciorii lor astăzi purtând batistuțe multi sau pan-sexuale.

A fost aplaudat de cei care nu existau atunci când un Emil Constantinescu a rupt liantul care ne unise de genocidarele identități etnice și religioase regionale, pentru a ne împinge, mai mult cu forța, în oceanul universalității civilizatoare. Iohannis nu exista atunci, cum nu existau indivizi ca Lazăr sau Kovesi, atunci când Ion Iliescu, un comunist educat la Moscova a decis că drumul european al României nu mai trece prin Kremlin (și nici pe la Berlin). Aprigii purtători de chiloți prin metrouri, plătiți de pe internet de inexistente entități, nu existau când un prim ministru socialist, Adrian Năstase, depunea instrumentele aderării României la NATO. Băsescu se lupta cu dosarul Flota și fugea de răspundere penală atunci când România decidea viitorul său global. Toți acești cățeluși adoratori ai ciobănescului german nu au fost acolo unde soldații români au plătit cu viața apartenența la alianța mondială, cimentând pentru veșnicie dreptul nostru de a nu mai fi slugi. Căci dacă NATO ne dă securitate, libertatea ne-o dau numai soldații români.

Sub cupola Parlamentului toți cei care nu au existat atunci au aplaudat acum transformarea României într-o colonie a imperiului european. Mai mult, aceștia vor să ne transforme în slugi. Slugile noului binom germano-rus, cel cu două capitale. Căci Iohannis este obișnuit cu dubla coroană. Ales președinte al României el face exclusiv politica Germaniei. Desigur, acum nu mai există Austro-Ungaria, cea care transformase românii în sclavi, acum este dubla coroană germano-rusă.

Iohannis, atacuri pe bandă rulantă

 

Rupți de șale, îngenuncheați la vederea marelui ciobănesc, cățelușii ne spun că românii sunt corupți și că un procuror comunist este apărătorul democrației anti-corupție. Iohannis a lătrat ura lui genetică la adresa unui popor care nu mai dorește să fie sclav al unui nou imperiu european. Tocmai de aceea a atacat, nevolnic mare, pe cei care înfăptuiseră practic și legal integrarea în NATO. Iar aceștia se cheamă Emil Constantinescu, Ion Iliescu și Adrian Năstase. Adică o alianță politică a tuturor partidelor politice sănătoase și reponsabile din România. Alături de ele au fost, la dreapta sau la stânga, deținuții politici supraviețuitori ai lagărului comunist (aceia pe care Augustin Lazăr le refuza eliberarea când era procuror ceaușist). Iohannis ne-a spus că istoria începe doar cu el, așa cum în manualele de istorie austro-ungară, istoria Transilvaniei nu începea cu imperiul roman, ci după descălecarea maghiară. Numai ura, minciuna și disprețul se aud din lătratul de sub cupola Parlamentului. Iar aplauzele izmenarilor de la metrou, reprezentând inteligența restrânsă data de lipsa de carte serioasă la școală, aduc aminte de aplauzele mancurtizaților de la întâlnirile de prin tavernele întunecoase ale unui Munich din anii 1930. De la PNL cu turnătoriile sale penale, la USR, alături de Ponta internaționalistul, până la Cioloș plus, iubitor de trai în grup, toți au aplaudat noul imperiu. Pentru armata română a fost mai simplu, eroii morți sub steagul NATO fuseseră din nou doborâți de Ciucă, marțial așezat la portiera iohannistă.

La 15 ani de la intrarea în NATO, România a asistat la decesul oniricului cotropitor. După 15 ani de fraternitate NATO, izvoarele românești stau să descopere imensul ocean de mândrie creat de acest deceniu și jumătate de egalitate cu istoria și dreptele ei valori. Acest ocean va mătura pentru totdeauna pe toți cei care refuză României măreția sa istorică. Căci devenind membru al celei mai puternice alianțe militare din lume, România scrie, astăzi și în onoare, dreptul său la independență și suveranitate. Înaltul domn poate să latre. Măreția României există fără el și cățelușii din jur. Și o va face căt va exista istorie de scris.

Nota redacției - intertitlurile și titlul de homepage aparțin DC News.

Acest articol reprezintă o opinie.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23