Înalta Curte reclamă Codul Penal la Curtea Constituțională

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, joi, să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la modificările aduse Codului penal, care au fost aprobate marţi de Camera Deputaţilor, transmite

Decizia a fost luată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, convocate joi de preşedintele ICCJ.
"Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, legal constituite, au hotărât sesizarea Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra aspectelor de neconstituţionalitate cuprinse în Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi la Legea pentru modificarea art. 253/1 din Codul penal", se arată într-un comunicat de presă al ICCJ.
Sesizarea ce va fi trimisă Curţii Constituţionale vizează neconstituţionalitatea dispoziţiilor articolului I - punctul 5 şi articolului II - punctul 3 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi a dispoziţiilor articolului unic din Legea pentru modificarea articolului 253 - indice 1 din Codul penal, în raport cu prevederile articolului 16 - alineatul 1 din Constituţie, precum şi cu prevederile articolului 11 alineatele 1 şi 2 din legea fundamentală.
"Efectul dispoziţiilor art. I pct. 5 şi ale art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x nr. 680/2011) constă, în principal, în restrângerea sferei de aplicare a tuturor normelor de incriminare care prevăd, ca subiect activ, persoana care are calitatea de <funcţionar public> sau <funcţionar> în sensul art. 147 din Codul penal sau calitatea de <funcţionar public> în accepţiunea art. 175 din noul Cod penal, excluzând incidenţa acestei categorii de norme de incriminare în cazul persoanelor exceptate de la dispoziţiile art. 147 din Codul penal şi art. 175 din noul Cod penal", mai transmite Instanța Supremă.

Curtea Constituțională va analiza sesizarea ICCJ la data de 15 ianuarie 2014.

Vezi și: Crin Antonescu, prima reacție față de modificările aduse Codului Penal: Îi propun lui Zgonea REDISCUTAREA. Băsescu bate câmpii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel