Gigi Becali află luni dacă i se întrerupe pedeapsa pentru a se opera

Stărea de sănătate a lui Gigi Becali îl aduce pe acesta mai devreme în faţa magistraţilor. Potrivit RTV, magistraţii au preschimbat termenul la care trebuiau să judece cererea acestuia de întrerupere a pedepsei, din 29 ianuarie în 20 ianuarie.

Tribunalul Constanţa a admis cererea avocaţilor lui Gigi Becali ca solicitarea acestuia de întrerupere a pedepsei, pe motiv de boală, să fie judecată mai devreme. Termenul iniţial, de 29 ianuarie, a fost devansat cu 9 zile, cererea lui Gigi Becali urmând să fie judecată luni, 20 ianuarie.

 În cazul în care Gigi Becali va avea câştig de cauză şi judecătorii vor decide că este mai bine să-l lase pe acesta să iasă din penitenciar pentru a-şi trata problemele de sănătate, atunci patronul Stelei poate să-şi aleagă spitalul şi medicii unde să se opereze. În caz contrar, dacă solicitarea îi va fi respinsă, Gigi Becali va rămâne la mâna celor de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, urmând să fie evaluat de medicii de Poarta Albă, care vor decide spitalul din reţeaua ANP unde poate fi operat.

În cazul în care nu sunt mijloacele necesare pentru tratarea lui Gigi Becali, atunci acesta va fi transferat la un spital de stat.

   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel