Fostul ambasador din Marea Britanie, Dan Mihalache, critică măsurile de austeritate: "De America Latină, de țări în pragul falimentului" 

Autor: Dan Carp

Într-un dialog cu fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu,  în cadrul podcastului Avangarda, ambasadorul Dan Mihalache vorbește despre perioada tulbure pe care o traversează România. 

Ionuț Vulpescu: Bun găsit la un nou episod al podcastului meu, Avangarda cu Ionuț Vulpescu. Astăzi am bucuria să îl am invitat pe Ambasadorul României în Cipru, Dan Mihalache. Domnule Ambasador, mulțumesc mult ca ați acceptat invitația mea.
Dan Mihalache: Eu îți mulțumesc pentru invitație. Publicul vostru e un public interesant și podcastul Avangarda rămâne, să spun așa, o oază de dezbatere intelectuală într-o lume din ce în ce mai lipsită de atenție față de zona de preocupări intelectuale.
I.V.: Știu că ai urmărit multe dintre ediții. 
D.M.: Le urmăresc cu multă plăcere. Repet, pentru că eu cred că dincolo de ceea ce înseamnă presiunea, să zicem, unui nou mediu informațional, e nevoie și de spații de reflecție, de spații de schimb de idei. Repet, într-o lume în care această zonă devine un pic mai periferică, din păcate. 

România în care „se taie”. Dan Mihalache: „Și tăiatul nu poate să fie făcut așa, otova.”

I.V.: Tu ai scris și o carte,  cu Iulia Hoiu, despre alegeri. Trei ani la urne. Ce s-a schimbat între momentul când ați scris voi această carte, acea perioadă electorală și alegerile recente din anul acesta? 
D.M.: În primul moment schimbarea s-a produs în ceea ce privește piața de idei. Și în al doilea rând, mijloacele, metodele de comunicare. E clar că, într-un deceniu, am asistat la o compresie a istoriei cu o schimbare dramatică a mijloacelor de comunicare. Că ai, nu știu, de pildă, zone întregi din societate, nu mai au televizor. Că nu se mai uita la televizor. Se uită pe telefon, pentru că e un lucru mai simplu, accesibil. Vom vedea în viitor cum se va structura această realitate. Dar eu mă uit de pildă la discuțiile care se poartă în săptămâna aceasta, legate de așa numitele măsuri fiscale care să reechilibreze bugetul. Dar sunt dominate de foarte multă simplitate. Lipsesc discuțiile care să ducă o măsură sau o alta până la ultimele ei consecințe. Să tăiem, nu știu ce. Ok, o să tăiem. Și tăiatul nu poate să fie făcut așa, otova. 

Comasarea instituțiilor, restructurarea bugetelor. Dan Mihalache: „Astea sunt soluții de țări în pragul falimentului, de America Latină.”

I.V.: Și comasarea instituțiilor, să le desființăm pe unele, după ce ne-am străduit în ani să le înființăm. 
D.M.: Eu am auzit inclusiv din astea, variante, cum să spun eu, halucinante de genul, să impozităm toate tranzacțiile de pe piață. Astea sunt soluții de țări în pragul falimentului, de America Latină. Parcă spunea cineva că asemenea idei erau prin Venezuela undeva, când Venezuela era în pragul falimentului. 

Dan Mihalache despre reforma bugetară: „Eu n-am auzit opinii consolidate din punct de vedere economic sau o dezbatere pe tema asta. O dezbatere, dar nu așa.”

I.V.: Acum e modelul de la Buenos Aires. Tot pe acolo.

 
D.M.: Da, până la urmă, haide totuși să ne gândim la lucruri mai deștepte. Sigur, ai un deficit foarte mare, dar nu poți nici să unim CNA cu ANCOM. Păi, stați un pic. Aici e vorba de instituții pe care tu le-ai înființat pe anumite modele europene. Și care ți-au fost cerute de... și una este piața de reglementator în domeniul comunicațiilor și alta este CNA care e o instituție care se ocupă de conținutul audiovizualului, nu de un reglementator de piață. Sunt niște idei care se aruncă. Tot așa foarte, foarte facile. Eu n-am auzit opinii consolidate din punct de vedere economic sau o dezbatere pe tema asta. O dezbatere, dar nu așa. Trebuie să tăiem, să reducem cheltuielile. Știm că trebuie să reducem cheltuielile. Dar trebuie să reducem cheltuielile cu înțelepciune. Nu știu dacă statul este prea mare. Probabil că resursele statului sunt alocate incorect. Dacă luăm, de pildă, numărul angajaților din sectorul public în România, nimeni nu spune că este pe media UE. Nu e mai mare decât UE, nici mai mic decât media. În interiorul acestui număr, probabil că se pot distribui mai binele resursele. Sunt foarte multe lucruri care, mă rog, sunt într-un fel sau altul dezamăgitoare. Și care țin și de calitatea elitei politicii românești. Elită, când spun elită, nu spune în sens valoric, cum înțelege lumea. Ci în sensul grupului de oameni care conduce societatea. Eu îți recomand să faci un exercițiu interesant. Să iei componența Parlamentului și a variilor Guverne ale României din 1990 și până acum și să faci un studiu comparativ privind studiile universitare. Unde s-au făcut, la ce vârstă și cum s-a modificat.
I.V.: Din 1990, până astăzi. Un exercițiu interesant.
D.M.: Da, și cum s-a modificat. Cum s-a modificat raportul dintre oamenii care aș au făcut școala la vreme și școli solide și oamenii care nu. O să vezi, așa, un fel de degradare constantă. 

De ce preferă Dan Mihalache termenul de restructurare celui de reformă? Dan Mihalache: „chiar și Ministerul de Externe și-a pierdut importanța, de prin 2004 încoace a devenit un fel de, hai să spunem, minister periferic”

I.V.: Ai deschis recent un subiect, un câmp de discuție, prin niște materiale pe care le-ai publicat despre reformă, despre restructurarea politicii externe românești.
D.M.: Nu i-am spus reformă, ci restructurare. 
I.V.: Restructurarea, restructurarea politicii externe, un foileton. Pentru că ești diplomat, ești ambasador în Cipru, ai fost în Marea Britanie,  ambasadorul nostru la Londra. Ce feedback ai la materialele pe care le-ai publicat? 
D.M.: Sunt mulți dintre colegi, fie din externe, fie din mediul politic, fie din mediul academic, care mi-a spus, da, ai dreptate, trebuie făcut ceva, ai câteva idei, eu mai degrabă am făcut un exercițiu punând pe hârtie observațiile mele de mai mult de un deceniu, înainte de a fi ambasador am fost șeful administrației prezidențiale, am fost și în guvern, am fost și parlamentar și în prima serie de europarlamentari români, deci am o perspectivă și de sus în jos și de jos în sus și din afară spre zona diplomatică și din zona diplomatică acum spre în afară. Ceea ce pot să remarc e unu: cumva, chiar și Ministerul de Externe și-a pierdut importanța, de prin 2004 încoace a devenit un fel de, hai să spunem, minister periferic în ceea ce privește...
I.V.: Ai făcut o comparație care mi-a plăcut, dar cu o plăcere tristă, cu Ministerul Culturii, spui că alături de Ministerul Culturii, a pierdut din ponderea pe care o aveau. 
D.M.: Bun, și Ministerul Culturii are o temă știi, pentru că cineva m-a criticat, un om apropiat mie mi-a spus,  deci spui tu așa că Ministerul Culturii n-ar fi important? Nu m-am referit, nu...

Ministerul Culturii și Ministerul Afacerilor Externe, în picaj. Algoritmul politic bate competența în numirea miniștrilor

I.V.: Spui că nu mai este, spui că și-a pierdut importanța. Făceai o similitudine.
D.M.: Pentru că eu am fost martor la tot felul de sau, știu de cum merg negocierile între partide și negocierile se fac la paritate. Primul e cu Ministerul de Finanțe, că e obsesia că acolo sunt banii, al doilea e cu Ministerul care merge la negociere de regulă cu Ministerul transporturilor că și acolo sunt bani și cu Dezvoltarea, Mediu și Dezvoltare, adică, și după aia se duce tot mai jos în jos în jos, până apare la paritate; Externele... s-a creat și ideea aceasta, că e o prerogativă a Președintelui. E o prostie până la urmă pentru că nu este o prerogativă a Președintelui. Numirea Ministrului de Externe ar trebui să fie la nivelul unui număr doi într-un guvern cum e în țările normale, cum e în Ungaria, cum e, nu știu, să vă dau alte exemple, în SUA, secretarul de stat, Ministrul de Externe este al doilea om după președinte și chiar înainte ca importanță a vicepreședintelui depinde, mă rog, și de profilul personal. Cultura nu face excepţie de la acest lucru pentru că îmi pare foarte rău, dar indiferent de alocările pe organizaţii, pe cum să spun eu, că trebuie să dăm satisfacţie şi filialelor, nu ştiu, care câştiga alegerile.  Trebuie să existe...
I.V.: Algoritmul politic... 
D.M.: Algoritmul intern de partid. 
I.V.: Care e subiectiv. 
D.M.: Nu poți să pui ca ministru al Culturii naționale... 
I.V.: Că îți spune filiala nu știu care că vreau un minister, și pentru că nu poți la Finanțe sau la Dezvoltare îl pui la Cultură. 
D.M.: Să dăm la Suceava ceva, sau la Hunedoara sau la... nu ştiu ce... 
I.V.: Ne uităm pe hartă, sau unde cere harta. 
D.M.:  Să ne-amintim, totuşi, în anii 90-2000 miniștri ai Culturii au fost personalități ale Culturii naționale, doar să ne-amintim de Răzvan Theodorescu, Dumnezeu să-l odihnească. Chiar și tu ai fost ministru al Culturii venind dintr-o zonă culturală.
I.V.: Și asumat politic, în acelaşi timp dar, dar m-am străduit şi cred că în bună măsură am reușit să nu mă gândesc la stânga sau la dreapta, adică am luat, am încercat să iau măsuri corecte pentru domeniu. 
D.M.: Acum noi ne putem pune întrebarea, nu avem oare nevoie şi de o politică naţională a culturii, sau ministerul Culturii este o chestie care se gândeşte cum să scăpăm mereu de toate muzeele, să le dăm la autorităţile locale şi să mergă pe o zonă din asta de finanţare...
I.V.: La un moment dat în Guvern, pentru că vorbeai de pondere şi de influenţa pe care o are ministrul de Externe față de cel al Culturii, ministrul Culturii ajunsese ultimul la masa guvernului, mai avea un pic şi stătea pe holul guvernului, lua un taburet acolo şi stătea şi eventual era chemat din când, pentru un aviz.
D.M.: Dacă. 

Vezi mai jos podcastul: