Fost angajat român al MApN, extrădat în SUA pentru terorism

Terrorist dc
Terrorist dc

Un fost angajat al MApN va fi extrădat  către SUA pentru terorism, după ce a făcut comerț cu produse militare în Iran, Curtea de Apel București admițând cererea autorităților judiciare, iar cazul a fost investigat în România de către DIICOT în colaborare cu SRI, potrivit Mediafax.

Românul Aurel Frăţilă este acuzat că a comercializat în Iran echipamente pentru avioane, care pot fi montate şi pe aparate civile şi militare, conform unor surse judiciare.

El  intrat în atenţia autorităţilor judiciare americane, care au cerut sprijinul autorităţilor de la Bucureşti, având în vedere că afacerile derulate de român s-ar fi făcut prin mai multe firme ale sale. În urma solicitării americane, Curtea de Apel Bucureşti a admis, în 11 ianuarie, cererea de extrădare a românului.

 "Sentinţa penală nr.12 din 11.I.2013 - Admite cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii privind pe persoana extrădabilă Frăţilă Aurel. Dispune extrădarea numitului Frăţilă Aurel către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii. Ia act că persoana extrădabilă Frăţilă Aurel se prevalează de regula specialităţii. Dispune arestarea persoanei extrădabile Frăţilă Aurel în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând din data de 11.01.2013 până la data de 09.02.2013, inclusiv. În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia", se arată în minuta instanţei. În urma comunicării actelor, românul va fi extrădat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel