Consiliul Concurenţei a început o investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă a Hewlett-Packard România (HP), autoritatea efectuând mai multe inspecţii inopinate la sediul companiei şi la mai mulţi distribuitori ai acesteia.
Inspecţiile s-au desfăşurat în urma unei plângeri privind o posibilă încălcare a regulilor de concurenţă naţionale şi comunitare de către compania HP România, se arată într-un comunicat al autorităţii.
"Avem suspiciuni privind un posibil abuz de poziţie dominantă a societătii HP România, manifestat printr-un comportament discriminatoriu în relaţia cu unul dintre partenerii săi contractuali. Acest lucru poate afecta concurenţa pe piaţa comercializării consumabilelor pentru echipamente de printare marca HP şi a serviciilor conexe", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Documentele şi declaraţiile ridicate în cadrul acestor inspecţii se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice investigaţiei.
Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă preliminară în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial. Efectuarea acestor inspecţii nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei nici în ceea ce priveşte vinovăţia companiei investigate şi nici în ceea ce priveşte rezultatul final al investigaţiei declanşate.
Dacă în urma investigaţiei comportamentul anticoncurenţial al HP România va fi confirmat, Consiliul Concurenţei poate aplica o amendă ce poate ajunge până la 10% din cifra de afaceri a companiei.
HP România furnizează Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) soluţia IT pentru realizarea sistemului de prescripţie electronică, în urma unui contract de 44,99 mil. lei, inclusiv TVA (10,3 mil. euro)
Citeşte şi: Reţeta electronică, introdusă de la 1 iunie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu