Extincție în masă. Dovezi despre un fenomen cu impact planetar

Trei cincimi dintre aceste animale emblematice sunt clasificate pe lista speciilor ameninţate cu dispariţia de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN), dintre ele peste o duzină fiind incluse în categoria în pericol critic sau dispărute din sălbăticie.

Oamenii de ştiinţă specializaţi în conservare vor fi în curând foarte ocupaţi cu scrisul necrologurilor speciilor sau subspeciilor de megafaună pe măsură ce acestea dispar de pe planetă, a declarat Bill Ripple, profesor în cadrul Universităţii Oregon din Statele Unite, unul dintre autorii principali ai unui apel publicat în decembrie, semnat de peste 15.000 de colegi ai săi care avertizează umanitatea cu privire la situaţia animalelor sălbatice.

A murit ultimul rinocer alb

Săptămâna aceasta, ultimul mascul de rinocer alb nordic, o subspecie distinctă din punct de vedere genetic, a decedat la o grădină zoologică din Kenya. Când acest rinocer pe nume Sudan a venit pe lume, în urmă cu 45 de ani, mai existau încă cel puţin 700 de congeneri ai săi. Sudan făcuse parte dintr-un program de conservare ambiţios, menit să salveze această subspecie pe cale dispariţie, cu ajutorul celor două femele rămase în viaţă, găzduite, de asemenea, de Ol Pejeta Conservancy.

Sub ochii noştri Antilopa Addax din Sahara este 'condamnată la dispariţie'. Gorila orientală, de asemenea vânată pentru carne, este la doar un pas de extincţie, la fel ca surprinzător de blânzii şi de inteligenţii urangutani de Borneo şi Sumatra. Alte animale fascinante, încă destul de multe pentru a atrage milioane de turişti în Africa în fiecare an, sunt de asemenea în declin.

Megafauna din Africa este mâncată de oameni

Populaţiile de lei, rinoceri şi gheparzi au scăzut cu peste 90% în ultimul secol; numărul girafelor, în prezent clasificate drept 'vulnerabile', a scăzut cu 40% în 30 de ani; iar 30% dintre urşii polari pot dispărea până la mijlocul secolului 21. 'Este foarte posibil să asistăm la dispariţia din sălbăticie a acestor titani chiar în timpul vieţii noastre, sub ochii noştri', a atras atenţia directorul general al IUCN, Inger Andersen.

 Oamenii de ştiinţă au căzut de acord că Pământul asistă la un aşa-numit 'eveniment de extincţie în masă' în cadrul căruia speciile de toate tipurile şi dimensiunile dispar într-un ritm de o sută de ori mai rapid decât cel normal. Până în prezent, planeta noastră a cunoscut cinci extincţii în masă, cea mai recentă, cea a dinozaurilor, datând de acum 65 de milioane de ani, când coliziunea unui asteroid a şters de pe pe suprafaţa Pământului toţi dinozaurii non-aviari. Inexorabila expansiune umană Astăzi, megafauna este victima riscurilor multiple asociate cu expansiunea umană, de la pierderea habitatului până la braconaj, conflictele pe tema animalelor domestice şi, cum este cazul urşilor polari, schimbările climatice. Însă, numitorul comun din spatele a toate acestea este o singură cauză: inexorabila expansiune umană.

Parcurile naționale, soluție strategică

'Prima ameninţare cu care se confruntă fauna sălbatică din Africa este faptul că o mâncăm până la extincţie', a notat Paul Funston, directorul programului pentru lei din cadrul ONG-ului Panthera. O situaţie descrisă în unele domenii drept 'sindromul savanei tăcute'. 'Anumite zone protejate sunt complet intacte - păduri, păsări, albine, totul este acolo. Însă mamiferele mari au dispărut pentru că au fost mâncate', a adăugat Funston pentru AFP menţionând în context că se estimează că populaţia din Africa se va înmulţi de patru ori până în 2100 ajungând de la un miliard la patru miliarde de persoane. În ciuda datelor sumbre, specialiştii în protejarea mediului rămân optimişti, mai ales că în anumite zone au ajutat speciile să îşi revină de pe marginea prăpastiei. Însă, totodată, este nevoie de realism, este de părere Michael Knight, care conduce grupul IUCN pentru rinoceri africani din Port Elizabeth, Africa de Sud. 'Africa nu mai este peisajul idilic, ce abundă în spaţii deschise unde animalele aleargă libere', a declarat el în cadrul unui interviu.  Pentru Paul Funston, soluţia poate veni din investiţiile strategice în parcurile naţionale - studiile au demonstrat o legătură directă între sumele investite pe kilometru pătrat şi rata de supravieţuire a speciilor protejate. Acest lucru se aplică tuturor speciilor de megafaună. Este nevoie să ne îndepărtăm urgent de abordarea unei singure specii şi să ne concentrăm pe megafaună, a concluzionat specialistul.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News