Enel și Intesa Sanpaolo au finalizat achiziția comună a Mooney

Enel
Enel

Enel, prin Enel X, și Intesa Sanpaolo, prin intermediul Banca 5, au finalizat achiziția a 50% și respectiv 20% din capitalul social Mooney Group de la Schumann Investments S.A., companie controlată de fondul internațional privat de capital CVC Capital Partners Fund VI.

În urma tranzacției, Enel X și Banca 5 dețin fiecare o participație de 50% în Mooney Group.

Cei de la Mooney Group urmează să finalizeze achiziția de la Enel X a întregii activități de servicii financiare a acesteia din urmă, creând astfel un fintech comun european.

Enel S.p.A. a anunțat că Enel X, filiala sa deținută în totalitate, împreună cu Intesa Sanpaolo S.p.A., prin filiala sa Banca 5 S.p.A., au finalizat achiziția de la Schumann Investments S.A., companie controlată de fondul internațional de capital privat CVC Capital Partners Fund VI, a 70% din capitalul social al Mooney Group S.p.A. („Mooney”), o companie fintech care operează în domeniul serviciilor bancare și plăților de proximitate. Concret, după ce a obținut autorizațiile administrative necesare, Enel X a achiziționat 50% din capitalul social al Mooney, în timp ce Banca 5, care anterior deținea o participație de 30% din Mooney, și-a majorat participarea la 50%, plasând Mooney sub controlul comun al ambelor părți.

Pe baza  valorii companiei, de 1.385 milioane de euro reprezentand 100% din Mooney, Enel X a plătit o contraprestație totală de aproximativ 225 milioane euro (inclusiv ajustarea prețului) pentru partea de capital propriu și aproximativ 125 milioane euro pentru achiziționarea unei credit preexistent al Schumann Investments S.A. contra Mooney. În același timp, Intesa Sanpaolo a plătit o contraprestație de aproximativ 89 de milioane de euro pentru partea de capital propriu (inclusiv ajustarea prețului).

Sub rezerva aprobării Consiliului de Administrație al Mooney, care se va întruni pe 18 iulie 2022, toate activitățile legate de serviciile financiare Enel X în Italia, comercializate sub brandul Enel X Pay, vor fi vândute către Mooney. Mai exact, Enel X va vinde către Mooney, pentru o sumă de aproximativ 140 de milioane de euro, participațiile sale egale cu 100% din capitalul social al Enel X Financial Services, CityPoste Payment, Paytipper și Junia Insurance, creând astfel un fintech comun cu sediul în Europa. Aceste tranzacții se desfășoară în conformitate cu Planul Strategic 2022-24 al Grupului Enel și se încadrează în modelul Stewardship.

Cine sunt cumpărătorii

Enel X este o companie a Grupului Enel care oferă servicii dedicate accelerării inovațiilor în ceea ce privește tranziția energetică. Lider mondial în sectorul privind serviciile energetice avansate, Enel X gestionează servicii de echilibrare a rețelei prin managementul consumului de energie, cu o capacitate globală totală de circa 6,6 GW și o putere instalată în capacități de stocare behind-the-meter de 59 MW. Prin soluțiile sale avansate, inclusiv managementul energiei, dar și servicii financiare, Enel X Global Retail oferă fiecărui partener un ecosistem intuitiv și personalizat de platforme tehnologice și servicii de consultanță, axate pe principiile sustenabilității și economiei circulare, pentru a oferi oamenilor, comunităților, instituțiilor și companiilor un model alternativ care respectă mediul și integrează inovația tehnologică în viața de zi cu zi. Fiecare soluție are puterea de a transforma obiectivele de decarbonare, electrificare și digitalizare în acțiuni sustenabile pentru toți, pentru a construi împreună o lume mai durabilă și mai eficientă.

Banca 5 este compania Grupului Intesa Sanpaolo specializată în open digital banking, axată pe dezvoltarea de produse și servicii instant banking, oferite prin acorduri comerciale cu rețele de proximitate și terți, în special în sectorul fintech. Banca 5 dezvoltă servicii de încasare-plată, instrumente tranzacționale și produse bancare simple care pot fi distribuite atât clienților proprii ai Grupului, clienților partenerilor săi, cât și tuturor consumatorilor. Banca 5 a fost înființată în 2017 cu scopul de a dezvolta o „bancă de proximitate” care să susțină strategia de distribuție a Intesa Sanpaolo, iar în ianuarie 2020 s-a alăturat Grupului Sisal pentru a crea Mooney.

Mooney este activ în sectorul serviciilor de plată și, cu aproximativ 45.000 de magazine afiliate, este un operator italian cu o rețea extinsă de proximitate. În 2020, Mooney a înregistrat venituri de aproximativ 153 de milioane de euro și un EBITDA de aproximativ 82 de milioane de euro. Veniturile nete au crescut cu aproximativ 17% CAGR în perioada 2019-2021, în timp ce EBITDA a crescut cu aproximativ 9% CAGR în același interval de timp. Compania are aproximativ 20 de milioane de clienți și procesează în fiecare an aproximativ 20% din toate facturile de energie electrică (echivalente cu aproximativ 18 milioane de facturi) emise de Grupul Enel. În plus, prin participația sa la MyCicero, Mooney administrează o platformă digitală care oferă pentru peste 2 milioane de clienți servicii de mobilitate (parcare și transport intermodal).

Enel, prezentă în peste 30 de țări

Enel, înființată în urmă cu 60 de ani, este o companie energetică multinațională și un lider integrat pe piețele globale de electricitate și energie din surse regenerabile.

La nivel global, Enel este cea mai mare companie privată producătoare de energie regenerabilă, cel mai important operator de rețea  în funcție de numărul de utilizatori finali și cel mai mare operator de retail  în funcție de baza de clienți. Grupul este liderul mondial în  servicii de echilibrare a rețelei prin managementul consumului de energie (demand response) și cea mai mare companie de utilități din Europa după EBITDA din activități curente.

Enel activează în peste 30 de țări din lume, producând energie cu o capacitate totală de circa 90 GW. 

Enel distribuie electricitate printr-o rețea de peste 2,2 milioane de kilometri, pentru peste 75 de milioane de utilizatori finali. Grupul furnizează energie pentru aproximativ 70 de milioane de locuințe și firme. Divizia de energii regenerabile a Enel, Enel Green Power, are o capacitate totală de peste 54 GW și un mix de producție care include energie eoliană, solară, geotermală și hidroelectrică, precum și instalații de stocare a energiei regenerabile în Europa, America, Africa, Asia și Oceania. Enel X Global Retail, divizia globală de afaceri a Enel dedicată serviciilor energetice avansate, are o capacitate totală de circa 6,6 GW în servicii de echilibrare a rețelei prin managementul consumului de energie și a instalat 59 MW în capacități de stocare behind-the-meter .  La rândul ei, Enel X Way este noua divizie a Grupului, dedicată sectorului mobilității electrice, care gestionează global aproximativ 350.000 de puncte de încărcare, publice și private,  a mașinilor electrice, atât în mod direct, cât și prin acorduri de interoperabilitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel