Vaccin anti-COVID, efecte secundare. Rafila: Până acum, au fost reacţii...

Prof. dr. Alexandru Rafila a vorbit despre efectele secundare ale vaccinului anti-COVID.

"Noi nu ne putem aştepta la alte efecte secundare decât cele care au fost observate în studiul clinic de faza III. Şi de ce spun de faza III... Pentru că acolo ai 40.000 de subiecţi care sunt vaccinaţi. Până acum, au fost reacţii de durere la locul administrării, subfebrilitate sau un uşor disconfort pentru câteva ore. Nimic altceva, din ce relatează producătorii. Aceste efecte adverse vor fi verificate de Agenţia Europeană a Medicamentului.

Orice reacţie adversă va fi monitorizată şi introdusă într-un sistem electronic de raportare. Aici este vorba de un parteneriat între Institutul Naţional de Sănătate Publică şi Agenţia Naţională a Medicamentului din România, iar oricine va face acest vaccin va avea posibilitatea să raporteze imediat, în timp real, dacă apare vreo reacţie adversă şi, în felul ăsta, dacă se constată că reacţiile adverse sunt grave, pun în pericol sănătatea, se opreşte vaccinarea până la clarificarea cauzelor şi nu continuă decât în condiţii de siguranţă", a declarat Alexandru Rafila, în emisiunea "Punctul de Întâlnire", de la Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel