€ 5.0963
|
$ 4.4068
|
Curs valutar: € 5.0963
|
$ 4.4068
 

Donald Trump, înainte ca ultimatumul pentru Iran să expire: „O întreagă civilizație va muri”
Autor: Iulia Horovei

Trump-Agerpres Donald Trump, președintele SUA. Foto: Agerpres

Președintele american Donald Trump a revenit, marți, cu un mesaj pe rețeaua sa, Truth Social, spunând că o civilizație întreagă „va muri în seara asta”, pentru a nu fi „readusă niciodată la viață”, pe fondul încercărilor eșuate de negociere între părțile americană și iraniană, dar și a celui mai recent ultimatum care expiră miercuri dimineață.

„O întreagă civilizație va muri în seara asta, pentru a nu fi readusă niciodată la viață. Nu vreau să se întâmple asta, dar probabil că se va întâmpla.

Totuși, acum că avem o Schimbare Completă și Totală a Regimului, unde predomină minți diferite, mai inteligente și mai puțin radicalizate, poate că se poate întâmpla ceva revoluționar minunat, CINE ȘTIE?

Vom afla în seara asta, unul dintre cele mai importante momente din lunga și complexa istorie a lumii. 47 de ani de șantaj, corupție și moarte se vor încheia în sfârșit. Dumnezeu să binecuvânteze Marele Popor al Iranului!”, a transmis președintele american, pe rețeaua Truth Social.

Negocieri fără rezultat. Ultimatumul expiră curând

Mesajul lui Donald Trump vine în contextul încercărilor de negociere între părțile americană, iraniană și a mediatorilor internaționali pentru a ajunge la încheierea unui armistițiu.

Totodată, declarațiile apar și în contextul prelungirii ultimatumului dat Iranului de către președintele american, valabil până marți, ora 20:00 (miercuri, ora 03:00 a României), acesta solicitând redeschiderea Strâmtorii Ormuz.

În cazul în care Teheranul nu acceptă condițiile americane, Trump a amenințat că SUA vor ataca până când iranienii „nu vor mai avea nicio centrală electrică şi niciun pod în picioare”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close