€ 5.2488
|
$ 4.5231
|
Curs valutar: € 5.2488
|
$ 4.5231
 

EXCLUSIV Tratamente revoluționare pentru alergii: Prof. dr. Codruț Sarafoleanu ne spune cum ne monitorizăm sănătatea cu telefonul mobil

Tratamente revoluționare pentru alergii Prof. dr. Codruț Sarafoleanu ne spune cum ne monitorizăm sănătatea cu telefonul mobil Tratamente revoluționare pentru alergii: Prof. dr. Codruț Sarafoleanu ne spune cum ne monitorizăm sănătatea cu telefonul mobil / FOTO: magnific.com @user37543669

Medicina a evoluat accelerat în domeniul alergiilor. De la imunoterapia care se aplică sub limbă și până la aplicații mobile conectate la bazele de date europene, gestionarea alergiilor a intrat într-o nouă eră tehnologică.

Prof. dr. Codruț Sarafoleanu, medic primar ORL, detaliază la Academia de Sănătate, strategia terapeutică actuală, structurată pe trei paliere.

Primul este „evitarea alergenului, care devine aproape imposibilă în contextul actual al vieții noastre”. Al doilea palier este tratamentul simptomatic, foarte popular, care constă în „spray-uri nazale antiinflamatorii care amendează simptomele inflamatorii ale alergiei și sunt antihistaminicele orale”. Acestea, însă, „nu vor rezolva cauza bolii”.

Adevarata inovație intervine la cel de-al treilea palier: tratamentul etiologic sau de desensibilizare. „Este vorba de imunoterapia specifică care, spre deosebire de acum 20-30 de ani, se poate administra sublingual, și asta este un element care crește aderența pacientului la tratament și complianța”, a explicat prof. dr. Codruț Sarafoleanu la emisiunea Academia de Sănătate, de la DC News și DC Medical.

Acest proces, considerat pe vremuri un coșmar din cauza injecțiilor repetate, durează „doi-trei ani”, dar este mult mai ușor de tolerat în prezent. Există doar dificultăți tehnice atunci când pacienții au alergii la foarte mulți factori diferiți simultan.

CITEȘTE ȘI: Diferența între alergie și viroză: Simptomele la care trebuie să fii atent și greșeala pe care o fac mulți pacienți

Telemedicina și inteligența artificială în alergologie

O schimbare uriașă în conduita pacienților vine din sfera tehnologică.

„Pacientul în ultima vreme este foarte implicat în decizia terapeutică. În primul rând, există niște aplicații pe telefonul mobil în care el își poate nota evoluția simptomelor și la un moment dat medicul îi permite să facă ceea ce se numește step up sau step down la tratament”, precizează specialistul.

Aplicația menționată nu este o simplă jucărie digitală. „Nu este o aplicație de uz, așa să spunem, de distracție, ci este o aplicație dezvoltată de Societatea Europeană de Alergologie și certificată de Agenția Europeană a Medicamentului”, a subliniat dr. Sarafoleanu, care adaugă că acest progres tehnologic „degrevează și pacientul din drum la medic și pe noi de anumite cazuri care sunt ușoare”.

Datele colectate aici ajută inclusiv la crearea unor ghiduri terapeutice, iar rolul Inteligenței Artificiale va crește accelerat în viitor, mai ales în prelucrarea statisticilor și analizelor imagistice complexe din patologiile rino-sinusale.

VEZI ȘI: Alergiile respiratorii, noua problemă a orașelor. Arborii de import, poluarea și încălzirea globală schimbă tot

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close