EXCLUSIV  Cancerul de prostată și speranța de viață. Prof. dr. Petrișor Geavlete: În Europa este de peste 80 de ani, la noi, 73 de ani

Cancerul de prostată, cu prof dr Petrișor Geavlete la Academia de Sănătate. Foto. Spitalul Sf.Ioan
Cancerul de prostată, cu prof dr Petrișor Geavlete la Academia de Sănătate. Foto. Spitalul Sf.Ioan

Invitatul de astăzi al emisiunii Academia de Sănătate, realizată de profesorul Irinel Popescu, este profesorul și medicul Petrișor Geavlete, de la Spitalul Clinic Sfântul Ioan din București, șeful disciplinei Urologie  la UMF Carol Davila, București.

„Cancerul de prostată este un subiect care reprezintă pâinea caldă a urologului încă de mulți ani, și astăzi, în 2021, aproape la toate congresele europene, americane se dezbat multe aspecte ale cancerului de prostată. Este o mare problemă cancerul de prostată. Implicația socială este uriașă”, afirmă profesorul Petrișor Geavlete, medic primar Urologie și membru în Academia de Științe Medicale.

Potrivit acestuia, o analiză recentă a Societății Europene de Urologie prezintă o statistică îngrijorătoare: milioane de bărbați află în fiecare an că suferă de cancer de prostată.

„În ultima analiză de la Societatea Europeană de Urologie - 1 din 9 bărbați au cancer de prostată. Deci, pe plan mondial este o problemă extraordinară de importantă. Și dacă ne uităm la analiza făcută în luna octombrie - arată că 1,1 milioane de noi diagnostice de cancer de prostată sunt raportate global. Uriaș. Dacă este să evoluăm nu numai la nivel de țară, dar la nivel mondial este o problemă este de importantă”, precizează profesorul Petrișor Geavlete.

Față de alte tipuri de cancer - subliniază invitatul emisiunii Academia de Sănătate - cancerul de prostată este, de obicei, cu evoluție lentă. De aceea, studiile despre această afecțiune se întind pe ani întregi. „Adevăratele studii în cazul cancerului de prostată au 10-15-20-25-30 de ani. Adevărat impresionant”, zice Petrișor Geavlete.

Emisiunea va fi redifuzată luni, 25 iulie, ora 11:00, simultan pe paginile de Facebook DC Medical și DC News și pe canalul de YouTube DC Medical.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel