Demisie în lanț în Galați înainte de ziua alegerilor

Un număr de 11 preşedinţi şi locţiitori ai secţiilor de votare din judeţul Galaţi au demisionat din funcţii urmând a fi înlocuiţi de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) prin tragere la sorţi.

Potrivit informării BEJC Galaţi, din cei 11 demisionari opt sunt preşedinţi ai secţiilor de votare, iar trei sunt locţiitori. Cinci din cei 11 sunt de la secţii de votare din municipiul Galaţi, unul din Tecuci, doi din Iveşti şi câte unul din Ghidigeni, Smârdan şi Brăhăşeşti. Cele 11 persoane au demisionat din motive medicale şi personale întemeiate sau pentru că au plecat din ţară, cum este cazul unui preşedinte al unei secţii de votare de la Iveşti şi a unui locţiitor de la Smârdan.

[citeste si]

BEJC Galaţi a înaintat cererile de demisie către AEP în vederea desemnării prin tragere la sorţi a noilor preşedinţi/locţiitori ai secţiilor de votare.

În ultima săptămână, alţi 25 de preşedinţi şi locţiitori ai secţiilor de votare au demisionat şi au fost înlocuiţi prin tragere la sorţi. În judeţul Galaţi au fost organizate 436 de secţii de votare pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel