De ce nu aleargă statul român după banii europeni

Primul răspuns la întrebarea din titlu:” de ce nu sunt interesate autorităţile de atragerea fondurilor europene?” ţine de tradiţionala corupţie locală. Cu toţii presupunem că programele comunitare sunt mai bine controlate şi nu se pot face achiziţii cu preţuri umflate sau atribuiri către clientela de partid. Dovezi care să ateste fraude cu fonduri europene au cam lipsit, mai ales că nimeni nu le căuta din partea statului român. Iată că Oficiul European de Luptă Antifraudă a început o investigaţie  majoră la proiectele cu finanţare SAPARD.  Potrivit Euractiv, citat de Hotnews, peste 60 de cazuri sunt deja anchetate, iar controalele se extind. Ancheta vizează proiecte finanţate prin programul SAPARD în perioada 2001-2006. Motivul anchetei sunt achiziţiile de maşini şi echipamente la preţuri majorate "nejustificat" cu circa 20-30% faţă de preţurile pieţei. Pe lângă faptul că umflarea preţurilor de achiziţie atrage atenţia autorităţilor europene, cei care fraudează programele cu finanţare comunitară înfruntă şi alte riscuri. În cazul în care OLAF va constata nereguli la achiziţii, câştigătorii proiectelor sunt obligaţi nu doar să acopere diferenţa, ci şi returneze integral banii primiţi de la UE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel