Manelistul Dani Mocanu și fratele său au fost plasați în arest la domiciliu în Italia.
Manelistul Dani Mocanu și fratele său, condamnați la închisoare cu executare și reținuți în Italia după ce autoritățile din țara noastră i-au dat în urmărire internațională, au fost eliberați și plasați în arest la domiciliu, potrivit surselor Digi24.
Cei doi au fost duși în fața unui judecător de la Curtea de Apel din Napoli, unde a fost confirmat mandatul în baza căruia au fost inițial arestați. Ulterior, magistratul a dispus plasarea lor în arest la domiciliu.
Aceștia ar deține o locuință unde pot executa măsura preventivă, până la pronunțarea unei decizii privind cererea autorităților din țara noastră de predare în vederea executării pedepsei în România. Următorul termen de judecată este stabilit pentru data de 25 noiembrie. Până la această dată, autoritățile române trebuie să transmită instanței italiene toate actele dosarului penal în care cei doi au fost condamnați, în traducere oficială în limba italiană, pentru ca magistrații din Napoli să decidă dacă vor fi predati în România sau își vor executa pedeapsa în Italia.
Amintim că Daniel Mocanu a fost condamnat pe 6 noiembrie la patru ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice. De asemenea, și fratele său Ionuț Nando Mocanu, inculpat în dosar, a fost condamnat la șapte ani de închisoare cu executare.
Citește mai mult: Dani Mocanu, condamnat la închisoare cu executare. Sentința e definitivă
Pe lângă mandatele de arestare în cauză, Dani Mocanu face obiectul unei investigații ANAF pentru evaziune fiscală, în valoare de peste 1,6 milioane de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News