CSM a amânat alegerea vicepreședintelui și revocarea Alinei Ghica și a lui Vasilică Dănileț

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii reunit astăzi a decis să amâne din nou alegerea vicepreședintelui CSM, dar și să ia act de revocarea din funcție a judecătorilor Alina Ghica și Cristi Vasilică Dănileț, transmite Realitatea Tv.

Magistrații au amânat pentru a cincea oră alegerile pentru stabilirea vicepreședintelui Consiliului. Singurul pretendent la scaunul de vice este judecătorul Adrian Bordea, cel care a înlocuit-o pe Mona Pivniceru după ce aceasta a preluat funcția de ministru al Justiției.

În primă instanță, pentru acest post își depuseseră candidaturile judecătorii Alina Ghica și Vasilică Dănileț, dar s-au retras din concurs după ce pe numele lor au apărut proceduri de revocare susținute de Judecătoriile și Curțile de Apel din țară. Cei doi au fost votați pentru excludere de majoritatea instanțelor care i-au ales drept reprezentanți în CSM , iar plenul reunit al instituției trebuia să ia notă de această decizie astăzi. Magistrații au vrut însă să amâne această etapă, hotărând în schimb să trimită cererile de revocare a celor doi unei Comisii de Specialitate.

Reprezentanții instanțelor care au decis excluderea lui Vasilică Dănileț și a Alinei Ghica opinează că decizia luată astăzi de magistrați reprezintă ”încă o bilă neagră” pentru instituție, ei considerând că se încearcă în mod vădit tergiversarea excluderii celor doi.

 Este pentru a cincea oară când plenul CSM decide amânarea alegerilor pentru stabilirea unui vicepreședinte, ultima hotărâre în acest sens luându-se pe 30 ianuarie, iar prima pe data de patru a aceleiași luni. Cât despre procedurile de excludere a celor doi judecători, în cazul lui Vasilică Dănileț s-au pronunțat 103 instanțe, în care 1126 de judecatori au votat pentru revocare și 324 judecători au votat împotriva revocării ori s-au abținut. În ceea ce o privește pe Alina Ghica, 13 instanțe ale Curților de Apel au votat pentru revocare. 424 de judecători au optat pentru excluderea ei, în vreme ce 39 de judecători nu au fost de acord. Din punct de vedere procedural, odată ce numărul necesar de instanțe în vederea revocării a fost atins, la ședința imediat următoare a plenului CSM magistrații trebuie să ia notă de excluderea celor doi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel