Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare nowcasting - cod galben de polei în judeţele Caraş-Severin, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov şi municipiul Bucureşti.
Între orele 08:20- 10:20, avertizarea este valabilă în sudul judeţul Caraş-Severin.
Avertizarea este valabilă între orele 08:00-10:00 în sudul judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, inclusiv autostrada A1, A3 şi drumurile naţionale aferente.
În judeţele Dolj, Olt, Vâlcea şi Gorj (inculsiv municipiile Craiova, Slatina, Rm. Vâlcea şi Tg. Jiu), izolat în judeţul Mehedinţi, avertizarea este valabilă între orele 06:00-09:00, iar în judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov şi municipiul Bucureşti, inclusiv autostrada A2 şi drumurile naţionale aferente, avertizarea durează între 05:30-09:00.
În toate aceste zone se vor semnala depuneri de polei.
Poliţia rutieră a închis Autostrada A2 dinspre Bucureşti către Constaţa, până la kilometrul 80, din cauza poleiului, acceşi măsură fiind luată şi pe DN5 Bucureşti-Giurgiu, potrivit şefului Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, s-au înregistrat 21 de accidente rutiere, toate doar cu pagube materiale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu