Majorarea taxelor și impozitelor locale îl afectează inclusiv pe cel care a avut decizia în mână, pe premierul Ilie Bolojan.
Fost primar al Oradei și președintele al Consiliului Județean Bihor, premierul Ilie Bolojan este el însuși afectat de propriile decizii.
În Oradea, Ilie Bolojan, primar cu trei mandate, are un apartament de 65 de metri pătrați într-un bloc din zona Pieței Cetate. Conform ebihoreanul.ro, pentru acest imobil, prim-ministrul datorează statului 676 de lei. Dacă va plăti în primele trei luni, va avea o diminuare cu 67 de lei, adică 10%. La acesta se adaugă și impozitul pentru cota de teren aferentă - 18 lei sau 17 lei cu diminuarea de 10%.
Ilie Bolojan are și o mașină, din 2017, Mercedes A Klasse, pentru care impozitul se ridică la 1.027 lei. Diminuat: 925 de lei.
Dacă va plăti în primul trimestru, Ilie Bolojan are de dat la stat 1551 de lei. În caz contrar, fără reducere, 1.721 de lei.
Premierul are și mai multe proprietăți moștenite în satul natal, Birtin, din comuna Vadu Crișului: două terenuri, unul agricol de 20.996 metri pătrați și altul în intravilan de 4.043 mp, precum și o casă de 100 mp. Pentru casă, premierul va avea de achitat 327 de lei față de 160 de lei cât era anul trecut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci